Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 14. (Székelyudvarhely, 2014)

Mester Éva: Nagyméretű üvegfestmények "in situ" vagy műtermi restaurálása

cu scoarţă de lemn. Pe cărţile cu învelitoare de pergament închiztătoarele şi scoarţele de lemn au existat până la începutul secolului al 18-lea. Pentru pregătirea scoarţelor de lemn au folosit aproape în exclusivitate fag, partea interioară ale acestora era teşită de-a lungul şniturilor. Datorită rigidităţii pergamentului legăturile erau diferit realizate faţă de cele de piele, însă putem găsi şi câteva legături similare, cu cotor exterior (pergamentul) lipit pe blocul cărţii (cotorul interior) şi cu nervuri profilate (fig. 24).

Dificultăţile de tratare a pergamentului au fost uşurate print-un tip interesant de legătură. Acesta a apărut în sud de Alpi, nu a avut o extindere generală, cum şi în colecţiile din Ungaria rar se găseşte. Fasciculele erau cusute pe nervuri de piele, iar scoarţa era făcută din hârtie. Bindurile cărţii erau învelite în piele, învelitoarea de pergament era tăiată pe locul nervurilor şi lipit astfel pe carte. îchizătoarele se încadrează în tipul celor cu coame. Folosirea lor a rezultat deformarea scoarţelor (fig. 25).

Cele mai multe legături de pergament cu scoarţă de lemn au fost altfel realizate. învelitorile de pergament de obicei prezintă culoare naturală, dar se găsesc şi cele pictate în roşu, verde, albastru-verzui şi negru. Erau pictate pe partea interioară în alb şi căptuşite cu hârtie albă. în general ambele straturi pot fi observate, dar câteodată poate lipsi unul. Straturile de învelitoare erau caşurate împreună. Dimensiunea acestora de multe ori nu este identică (fig. 26-27). învelitoarea nu a fost lipită pe cotor, astfel la deschiderea cărţii pergamentul se desparte de acesta. Teacă de cotor în general nu a fost aplicată (fig. 28).

Cărţile puteau fi cusute în mai multe feluri, în funcţie de aceasta cotorul prezintă aspect variat. Nervurile duble de sfoară nu dispar, însă datorită accelerări coaserii, sfoara era ocolită asemănător nervurilor simple (fig. 29). Utilizarea celor din urmă amintite se extinde. Coaserea era accelerată şi prin ferestruirea locurilor pentru nervuri. La toate trei variante câmpurile dintre nervuri erau caşurate cu benzi înguste de pergament, mai rar de pânză (fig. 29). Extremităţile nervurilor şi benzilor caşurate, care depăşau cotorul, au fost lipite pe versourile scoarţelor.

în cazul cărţilor cusute pe binduri duble şi simple de sfoară, acestea sunt uşor profilate (fig. 30), în timp ce la cărţile cusute pe bandă de pergament şi pe binduri ferestruite învelitoarea cotorului rămâne plată (fig. 31). Benzile de pergament puteau fi ocolite la coasere atât ca benzi, cât şi ca binduri. Varianta din urmă este destul de rară, pentru că prin aceasta coaserea pe bandă îşi pierdere caracterul accelerator al coaserii. Marginea pergamentului la cotor era adeseori pliată, astfel s-a creat o muchie îngustă (fig. 31). Deoarece majoritatea legăturilor cu scoarţă de lemn erau cusute pe nervuri, prin articulaţia internă nu a fost trecută de obicei nimic, ori doar banda îngustă, tăiată de pergament al suportului de capitalband. în puţine cazuri au fost acestea cusute pe benzi de pergament.

Capitalband-urile au fost aplicate pe legături întotdeauna independent de cusătură. Suporturile puteau fi realizate atât din pergament, cât şi din pânză, însă primele erau mult mai extinse. Suporturile de pânză la fel nu erau

trecute prin articulaţia internă (fig. 35). în cazul în care suportul era din pergament existau de obicei două feluri de abordare. Pe o parte marginile suporturilor, care depăşeau lăţimea cotorului, erau tăiate oblic şi lipite pe rectoul scoarţelor (fig. 32). Pe de altă parte banda a fost tăiată pe mărime identică lăţimii cotomlui. Banda mai îngustă era trecută prin articulaţia cărţii şi lipită pe rectoul scoarţelor, în timp ce banda mai lată era lipită identic, însă fără să fie trecută prin articulaţie (fig. 33). Colţurile scoarţelor de lemn în general au fost arcuite şi nu aveau loc pregătit pentru capitalband. Scoarţele de lemn erau făcute din fag, şi teşite la interior, de-a lungul tranşelor. Şniturile erau adesori pictate colorat, în verde, roşu, galben sau stropite cu culoare roşie sau combinaţia de roşu şi albastru. în cazul în care au aplicat pe legătură închizătoare, s-a folosit doar tipul cu cârlig.

Pe lângă legăturile cu scoarţă de lemn au existat întrun număr semnificativ şi cele cu coperţi de hârtie. Legarea acestora putea fi realizată la fel pe nervuri de sfoară, dar mai mult pe benzi de pergament. Bindurile erau de obicei lipite pe partea interioară a scoarţelor, dar puteau fi şi trecute prin articulaţia scoarţei de hârtie. în cazul în care coaserea s-a făcut pe benzi de pergament, acestea erau în general trase prin articulaţie. Se realiza, adeseori muchie pliată pe partea anterioară a scoarţelor (fig. 34). Această metodă nu se găseşte pe legăturile cu scoarţă de lemn.

Capitalband-uri cusute pe suport de pânză putem găsi atât pe legături cu scoarţă de lemn cât şi pe cele de hârtie. Exista şi soluţia folosirii suportului de pânză la care au fixat şi o bandă îngustă de pergament. Această bandă de pergament era trecută prin articulaţie. în plus, suporturile de pergament puteau fi îngroşate cu un ligament de pergament.

însă, broderia capitalband-urilor prezintă în cele mai multe cazuri doar un singur strat şi nu este realizată pe bandă pliată de pergament.

în cazul volumurilor de mari dimensiuni, capitalbandul putea fi îngroşat cu o sfoară fixată pe banda de pergament (fig. 36).

Următorul tip de legătură se încadrează definitiv în stilul barocului. Apare înjur de mijlocul secolului al 17-lea. Cărţile baroce erau pregătite în special pentru a fi expuse pe rafturi, ori în dulapuri de cărţi, eventual în camere, săli de bibliotecă. Din această cauză decoraţia cotomlui devine accentuată, în timp ce coperţile în cele mai multe cazuri nu sunt împodobite. Aurirea registrelor cotomlui este realizată cu fiare individuale, câteodată şi nervurile.

Coperţile sunt de obicei decorate prin chenare aurite şi presare seacă. Pe piesele mai decorate, şi în mijlocul câmpiei coperţilor apar steme aurite sau presate sec, simboluri religioase şi monograme. Legăturile din această gmpă sunt învelite de obicei în piele bmnă. Pielea era adeseori pictată doar după învelire. Culoarea de bază în general era dată de tăbăcire, pe care se picta imitaţia de marmură prin curgerea vopselii, ori se stropea culori mai închise. La marmorare se folosea pe lângă combinaţia tonurilor de maro-închis cu negm şi culoarea verde. Realizarea ulerioară a pictării este demonstrată prin lipsa urmelor stratu104