Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
Prin procedeul turnării pastei umede, pergamentul este umezit puternic cu suspensie de alcool etilic 60-70% sau cu alcool propilic. înaintea procesului de turnare trebuie făcute testele de solubilitate a cernelurilor sau a vopselelor, evaluată starea pergamentului şi valorile de temperatură de contractare a acestuia. Numai în posesia acestor date putem judeca avantajele intervenţiei (integritate fizică şi estetică, suprafaţă uniformă, completare adecvată), sau dezavantajele (riscul ca pergamentul să devină cleios în urma umidificării). Trebuie menţionat că întregirile cu pastă din pergament turnată, pot fi dizolvate cu suspensie de etanol 60% şi pot fi îndepărtate, deci metoda este reversibilă. Depozitarea obiectelor restaurate Depozitarea obiectelor din pergament şi piele netăbăcită restaurate, detennină durata de viaţă a acestora. Colagenul din materiale este sensibil la modificările valorilor de umiditate şi de aceea trebuie asigurate condiţii de păstrare constante şi optime. în cazul unui pergament nou sau al unei piei noi neprelucrate, umiditatea optimă a materialului este de 12-14%, într-un mediu cu umiditate 50-55% UR, deci această climă este indicată pentru depozitare. însă în cazul pergamentului degradat care a pierdut din umezeală, s-a deshidratat, iar procesele de acidificare şi de oxidare progresează în condiţii de umiditate ridicată, cercetătorii recomandă un mediu mai uscat de 40—45%79 pentm evitarea degradării. Temperatura determină reacţiile oxidante (dând energie reacţiilor chimice), de aceea aceste obiecte trebuie păstrate la temperaturi relativ joase, de 16-18°C. Obiectele trebuie bine protejate de praf, acoperite sau ambalate în materiale adecvate şi astfel depozitate. Obiectele tridimensionale trebuie puse în cutii speciale, bine aşezate, sau sprijinite, în poziţie de repaus, asigurându-li-se integritatea şi fiind protejate de degradări fizice (foto 20). Concluzii Relatarea, expunerea teoriilor şi experienţelor practice de restaurare a pergamentului şi pielii netăbăcite, acumulate în decursul de 30 de ani, a fost instructivă pentru noi în multe privinţe. Am observat cu satisfacţie că metodele şi soluţiile experimentate din perioada „eroică” a restaurării anilor 80, sunt cunoscute, folosite şi dezvoltate în cadrul a noi experimentări. Este necesară regândirea, reevaluarea metodelor în continuu, fiindcă s-au schimbat foarte multe lucruri în ultimele decenii. Regulile de ocrotire a mediului şi a sănătăţii au devenit mai severe şi restauratorii au devenit mai conştienţi în aceasta privinţă. Se pot documenta după foaia tehnică a soluţiilor chimice şi pe internet despre componenţa şi efectul acestora. Anumite substanţe mai nocive nu sunt folosite, pentru respectarea sănătăţii (alcool metilic, benzol, timol), iar altele din motive de ocrotire a naturii (ceara de balenă), chiar dacă acestea nu periclitează materialele. Aşteptările şi cerinţele faţă de restaurare s-au modificat. Până nu demult, scopul primordial a fost ca obiectul de artă să fie cât mai bine curăţit, mai neted, să semene mai mult cu originalul, pe când astăzi cerinţa este ca urmele de folosinţă să nu fie înlăturate. în deceniile trecute — în primul rând pentm ocrotirea patrimoniului cultural scris - s-au desfăşurat programe de cercetare serioase care s-au ocupat cu cercetarea pergamentului ca material. Avem cunoştinţe mai nuanţate despre procesele care se desfăşoară în material în cursul preparării şi îmbătrânirii acestuia. Ştim că, odată cu avansarea dezintegrării, se micşorează temperatura de contractare, că îmbătrânind, materialul îşi pierde umezeala şi nu poate prelua decât o cantitate mică de apă în timp îndelungat, iar uscarea decurge mai rapid. în cursul preluării apei se produce căldură, care măreşte riscul materialului de a deveni cleios. Am constatat faptul că umiditatea relativă recomandată mai demult era de 50—55%, pentru păstrarea flexibilităţii a colagenului, dar dezintegrarea chimică se poate micşora şi dacă reducem UR la 40-45% în timpul depozitării în multe cazuri nu avem informaţii concrete despre efectul unor soluţii asupra pergamentului şi a pielii netăbăcite, dar experimentele sus amintite au dovedit că reacţiile lor la factorii externi sunt mai complexe decât ne-am închipuit. De aceea, trebuie să ne străduim să executăm pe obiectele de artă numai acele tratamente care sunt într-adevăr necesare pentru păstrarea lor, să evaluăm starea lor în funcţie de pH-ul şi de valorile măsurate ale temperaturii de contracţie, să minimalizăm tratamentele apoase şi cu suspensii lichide, înmuierea să se facă prin vaporizare lentă şi progresivă, uscarea să fie lentă. Anticipat tratamentelor, este obligatoriu testarea solubilităţii pe modele de lucru, pentru diminuarea riscurilor şi controlul periodic a stării obiectelor restaurate anterior. Bineînţeles, sunt încă foarte multe întrebări fără răspunsuri, probleme neelucidate, dar sperăm că rezultatele elaborate a noi şi noi cercetări, se vor răspândi şi se vor aplica în practica de restaurare. Aceasta va fi sarcina viitoarelor generaţii de restauratori. 79 Hansen - Sobei 1991. p. 24. 203
