Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)

Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából

erodează, fapt care accentuează şi mai mult efectele fizice şi caracteristicile tehnice de preparare şi depozitare.

Avantajul procedeului de întindere după înmuiere, constă în redarea structurii iniţiale. întinderea nu poate fi prea puternică, nu poate fi atât de mare precum cea de la tăbăcire, pentru că obiectul se poate degrada şi mai mult.

în cazul obiectelor unidimensionale întinderea se poate efectua în mod diferit, dar totdeauna se urmăreşte formarea unui sistem flexibil. Marginile pergamentului sunt învelite între filţuri şi cartoane şi aşa sunt prinse în cleme, întinse, trase uniform, fixate pe chenar.

Fixarea clemelor se poate face cu benzi de susţinere elastice, adezive, sau din scai (foto 12-13).

Avantajul acestei metode este că în timpul uscării pergamentul se poate „mişca”, se desprinde din cleme dacă întinderea este prea strânsă, astfel evităm distorsiunea şi degradarea materialului. Este foarte important ca întinderea să fie echilibrată, uniformă, iar uscarea foarte lentă. Materialul întins pe cadru, trebuie acoperit cu Bondina, sugativă sau cu filţ, apoi cu o folie de polietilenă.

Pergamentele foarte degradate, cu deficienţe sau arse, pot fi netezite local şi cu ajutorul magneţilor. întindem materialul umezit pe o tablă inoxidabilă,69 învelită în materiale protectoare, apoi fixăm marginile şi rupturile cu magneţi mici, înveliţi în textile, (bumbac sau Bondina), acoperim cu sugativă sau Bondina şi cu folie de polietilenă (foto 14). Este necesar ca puterea magneţilor să fie corespunzătoare, pentru ca să permită „mişcarea” uşoară a pergamentului.

Orice procedeu urmăm, temperatura camerei de restaurare trebuie menţinută la un nivel echilibrat, dacă este posibil între 20-22°C şi la 50-55% UR. Ar fi optimă menţinerea valorilor la acest nivel pe tot timpul tratamentului. Astfel putem asigura uscarea lentă, progresivă şi umiditatea optimă, ca la sfârşitul procedeului să mai rămână atâta umiditate în pergament, încât să-i asigure flexibilitatea.

Consolidarea, completarea, redarea formei iniţiale a pergamentului

Scopul acestui procedeu complex este stabilizarea fizică a materialului, redarea formei prin lipirea părţilor componente, consolidarea şi completarea lui.

Consolidarea realizată în trecut (care astăzi nu este recomandată), consta în consolidarea materialului cu adezivi lichizi (clei de pergament, gelatină, suspensie lichidă de hidroxipropil - celuloză), prin pensulare sau pulverizare. însă, din cauza umidităţii ridicate a adezivului, proteinele se pot gelatiniza şi se modifică structura fibrelor materialului, precum şi culoarea obiectului. "

Consolidarea pergamentului şi a pielii netăbăcite, grav deteriorate fizic şi slăbite de factorii degradanţi, se face prin consolidarea, întărirea lor cu alte materiale pe o latură

69 Pe anumite table nu se lipesc magneţii, de aceea ele trebuie testate înaintea folosinţei. Se pot folosi table zincate sau smălţuite.

70 Vezi capitolul înmuierii pergamentului.

(aceasta se întâmplă mai des), sau pe ambele laturi. Se pot folosi pieliţe71 72, maţ sintetic, hârtie, pergament subţire, sau pergament turnat din pastă, (vezi mai jos descrierea).

Dacă materialul de consolidare trebuie lipit pe o suprafaţă scrisă, este de preferat un adeziv şi un material transparent, care este pieliţa.

Consolidarea se face în general cu adezivi pe bază de colagen (gelatină, clei de peşte, clei de pergament), amidon (amidon de grâu sau de orez), derivaţi ai celulozei, adezivi sintetici (acrilat, acetat de polivinil). In alegerea adezivului, trebuie luaţi în calcul factorii următori: umiditatea adezivului, reacţia sa chimică, temperatura folosită, închegarea stratului de film, puterea de lipire, flexibilitatea, şi solubilitatea. "

Avantajul adezivilor pe bază de colagen este că aceştia formează pe suprafaţă un strat de film protector, se leagă bine de fibrele pergamentului şi ale pielii, se încheagă repede şi se pot desprinde. Dezavantajul lor este că datorită umidităţii ridicate,73 sunt uşor acizi şi se poate lucra cu ei numai încălziţi. Cei mai flexibili sunt cleiul de pergament şi clei de peşte, care se pot aplica la o temperatură mai joasă. Aceştia se pot folosi în cazul pieilor de tobă, la pieile netăbăcite, însă în cazul foilor de pergament pentru scris se infiltrează repede şi lasă urme dure şi pete închise, în cazul consolidării cu pieliţă, se foloseşte în general clei de peşte sau de pergament, amestecat cu amidon de orez.

Pentru pergamente sensibile la apă, dintre adezivii pe bază de amidon, cea mai bună este pasta fiartă a amidonului din orez, pentru că are umiditate scăzută şi se lipeşte solid, însă se usucă foarte lent, este uşor rigidă şi este greu de dizolvat de pe suprafaţă. în cazul folosirii acesteia, din cauză că se încheagă foarte lent, trebuie ca suprafeţele lipite să fie ţinute strânse mult timp, ceea ce nu se poate face în cazul obiectelor tridimensionale.

Derivaţii celulozei de obicei nu sunt suficient de tari pentru pergament sau piele, însă sunt solubili în alcool şi se pot folosi în cazul materialelor sensibile la umiditate.

Adezivii sintetici sunt dispersii apoase, sunt puternici şi aderă bine la material; având polimeri mari, ei nu sunt absorbiţi de fibrele materialului şi fiind solubili, pot fi îndepărtaţi mecanic.74 *

Adezivii pe bază de acrilat (Lascaux 496, 362 - amestecul a doi adezivi cu nivel diferit de polimerizare, al căror amestec 3:1 este folosit), se încheagă destul de repede, iar combinaţi cu amidon sunt flexibili şi durabili.

Acetatul de polivinil este de asemenea un amestec apos, având o aciditate uşoară, nu se absoarbe în piele şi formează un strat flexibil. Dezlipirea lui se face prin

71 Vezi în prezentul volum Beöthyné Kozocsa et al.

72 Timpul de închegare al adezivilor înseamnă timpul în care cele două suprafeţe se lipesc (ară a fi presate, tară a se desprinde. Aceasta este important în cazul obiectelor tridimensionale , când presarea şi fixarea nu se pot realiza altfel şi suprafeţele nu se pot lipi doar ţinându-le în mână un anumit timp.

73 în general se folosesc soluţiile acestora de 25-55%. Nguyen. 1995.

74 înlăturarea adezivului depinde de starea obiectului şi de materialul con-solidant sau de completare. Beöthyné Kozocsa 1995.

201