Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)

Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából

acide. în cazul acestor obiecte degradate se pune proble­ma stabilizării chimice, adică oprirea alterării acide sau de a oxidării, încetinirea acestor procese prin neutralizarea materiei nocive, prin dizolvarea sau prin blocarea ei. Experienţele arată că stabilizarea materialelor este mai mult cu risc decât este benefică şi acest procedeu astăzi nu mai este indicat. Pentru că această degradare ridică probleme serioase în cazul obiectelor din hârtie, s-a cer­cetat în prealabil stabilizarea oxidării cernelurilor. Din aceste motive trebuie urmărite evoluţiile experimentelor în această privinţă, pentru preluarea eventualelor rezulta­te, dar trebuie să ţinem cont neapărat de comportamentul colagenului şi de caracteristicile sale. De acest domeniu se leagă şi „developarea” scrisului cu cerneală fero-galică estompată, care este menţionată în descrierile din sec. al 19-lea58 şi s-a folosit şi în cursul secolului al 20-lea. în ca­drul acestor tratări s-au folosit înmuierea în apă a obiectu­lui şi tratamentele cu acizi, care degradează pergamentul, de aceea această metodă nu este indicată. Scrisul şters, decolorat, datorită componenţei metalice a cernelii fero-galice, se poate vedea bine prin iluminare cu raze UV şi scrisul astfel „developat” se poate fotogra­fia pentru citire (foto 8-9). Această metodă este mult mai agreabilă din punctul de vedere al integrităţii obiectului. înmuierea cu substanţe lichide Cea mai veche metodă a fost pulverizarea sau umezirea pergamentului cu clei lichid, cu materiale uleioase, gra­se, ceroase (lanolină, ulei de caşalot, ceară de albine, găl­benuş de ou). Dezavantajele acestora pot fi solidificarea fibrelor, modificarea suprafeţei, alterarea culorii şi a to­nului. Pe deasupra, aplicarea unor materiale grase îngre­unează lipirea, iar acizii graşi rezultând din dezintegrarea trigliceridelor sunt factori nocivi asupra pielii. Astăzi nu se mai folosesc astfel de metode. în anii 1980, specialiştii au experimentat impregna­rea pergamentelor rigidizate cu polietilenglicol (PEG) cu varianta cu greutate moleculară mai mică (PEG 400 şi 600). Aceasta este o substanţă organică higroscopică, macromoleculară, ce este solubilă în apă şi alţi solvenţi, (acetonă, alcool, benzol, glicerină, carbohidrază). Pielea se înmoaie în urma umidificării, absorbţia apei fiind fa­vorizată; dezavantajul este că în mediu uscat, arid, umidi­tatea din pergament este extrasă. Este riscant şi faptul că ulterior este greu de extras din material şi aceasta numai după înmuiere îndelungată, deci această metodă nu cores­punde nici eticii restaurării. Umidificarea şi înmuierea pergamentului rigidizat, contractat, deshidratat din cauza temperaturii, este o sar­cină destul de grea. în acest scop, s-a experimentat în anii 6059 impregnarea pielii cu soluţie de carbamidă (uree), di­zolvată în alcool etilic 5-10%, prin imersare timp de 20 58 Descrierea lui Moigno din Bulletin de la Société Chimique de Paris din 1864. 59 Iniţial metoda a fost dezvoltată de un restaurator rus, Belaya, 1969. de minute; uneori, dizolvarea s-a tăcut şi cu puţină apă distilată. Pergamentul era uscat între hârtii de sugative, apoi peliculizat cu emulsie de ceară de balenă (sperman­­ţet) distilată în benzol 1-2%. Efectul de înmuiere al carba­­midei (ureei) se datorează faptului că aceasta este capabi­lă să desfacă legăturile de clorură de sodiu din pergament şi să se lege cu hidrogenul de colagen. De aceea se spune despre ea că are efect de tăbăcire. Pentru că este capabil să schimbă formula chimică a materialului, nu este indi­cată pentru înmuierea materialelor, dar pentru despărţirea colilor de pergament lipite şi coagulate, nici astăzi nu se cunoaşte o metodă mai bună. în cazul pergamentelor tratate cu carbamidă sau ceară de balenă s-a observat după câteva decenii, că pergamen­tul a devenit transparent sau închis la culoare. Efectul pe termen lung este influenţat de concentraţia suspensiei de ceară de balenă. Dacă concentraţia suspensiei cu benzol nu este mai mare decât 1-1,5%, nu se observă schimbări. Un bun exemplu este restaurarea codexului Dozmati din programul Corvina, ale cărui pagini, după înmuiere, au fost peliculizate cu o suspensie de 1% spermanţet şi care nici după 40 de ani nu sunt transparente sau mai închise la culoare.6" Pentru umidificarea rapidă a pergamentului sau a pielii netăbăcite, a fost folosită soluţia de alcool etilic cu apă dis­tilată 60-70%, aplicată prin tamponare sau prin pulverizare pe material, împreună cu curăţirea cu solvenţi lichizi (vezi dezavantajele metodei în capitolul curăţirii apoase). Pentru obiectele compozite, înainte de tratament tre­buie controlată reacţia la suspensia de curăţire a celorlalte materiale (lemn, textil, metal). Structura pergamentului depinde foarte mult de con­diţiile uscării, de aceea este riscantă umidificarea cu apă în cursul restaurării. Pentru că întinderea originală este aproape imposibil de refăcut, fiecare uscare modifică structura fibrelor, sau coagularea lor. înmuiere prin tratment cu vapori După cunoştinţele noastre de azi, înmuierea cea mai mo­derată a pergamentului se face de obicei prin vaporizare, însă între metodele şi ustensilele folosite sunt diferenţe mari, care determină. Cunoscând starea obiectului de artă, putem alege dintre posibilităţile date, cele mai eficiente şi mai sigure metode. Aşa cum am mai amintit, umiditatea pergamentului şi a pielii netăbăcite degradate, îmbătrâ­nite, este mai scăzută, astfel scăzând şi nivelul reţinerii şi preluării ei. Astfel, materialul devine mai rezistent la umidificare, uscarea lui este mai rapidă, fiindcă emite apa mai rapid, decât în starea lui iniţială.61 Acest comporta­ment modificat trebuie să luăm în considerare atunci când planificăm tratarea pergamentului. 60 Beöthyné Kozocsa 1976. Menţionăm că ceara de balenă astăzi nu se mai comercializează, iar folosirea benzolului nu este indicată, fiind foarte nociv. 61 Haines 1999, Beöthyné Kozocsa 2013. 198

Next

/
Oldalképek
Tartalom