Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
sau carton, sau uzura materialului de învelire a copertei. Deformarea, rigidizarea învelişului din pergament este cauza ruperii forzaţului (foto 13-14). Din cauza contracţiei fizice a învelişului din pergament, uneori se degradează muchiile paginilor. Figuri teatru de umbră în ţările asiatice era o tradiţie ca, povestirea, prezentarea unor întâmplări, legende istorice, să fie mai agreabile, să se folosească figurine decupate în forme de oameni sau animale, din pergament sau piele ne tăbăcită. Erau manevrate cu mânere, din lemn sau corn, care erau fixate de figurine cu şnururi, sau fire vegetale. Membrele figurinelor erau cusute de corp cu mici discuri din piele, care ofereau mobilitate, . Jocurile de umbră din Indonezia şi China sunt elaborate minuţios, detailate, ştanţate, traforate, suprafeţele sunt pictate cu culori sau aurite. Figurile realizate în Turcia sunt mai simple, nu sunt traforate, dar în general sunt colorate. Degradările cele mai frecvente sunt scorojirea vopselei sau auritului, deformarea, ruptura traforărilor, desprinderea, deteriorarea părţilor mobile (foto 15-16). Evantaie Pergamentul era folosit şi pentru fabricarea evantaielor. Acestea aveau o formă de semicerc, o structură din lemn, corn, carcasă de broască ţestoasă, spiţe, în forma razelor soarelui, prinse în cuie la un capăt. Spiţele erau ornamentate prin cioplire, aplicaţii sau aurire. Pe acestea erau aplicate câte o foaie de pergament sau hârtie, pe ambele feţe, prin lipire. Feţele puteau fii numai din pergament sau în combinaţie, hârtie şi pergament. Foile din pergament folosite erau fine, subţiri, bine răzuite, flexibile, şlefuite cu cretă, ornamentate prin pictare, tipărire sau aurite. Muchia lor era tivită cu bată de hârtie sau din mătase. Deteriorările cele mai frecvente ale evantaielor derivă din folosinţa lor, uzură, degradări fizice-mecanice în urma încordării materialelor la deschiderea şi închiderea obiectului. Slăbirea pergamentului sau a hârtiei, ruperea de a lungul plierii, scorojirea, exfolierea culorii, dezmembrarea spiţelor, deteriorarea tiviturii sau ornamentaţiei (foto 17). Membrane rezonante întinse pe cadru fix Tobe Dintre instrumentele muzicale, cel mai des ajung pe mâna restauratorilor diferite tipuri de tobe. Tobele sunt compuse din două părţi, dintr-un cadru solid (corpul tobei), şi din pielea întinsă pe cadru. Pe ele pot fii şi accesorii, zornăitori, sau alte ornamente. Corpul tobei poate avea forme diferite, confecţionate din lemn, ceramică, metal, pe care se fixează pielea prin lipire, coasere, sau prinse cu şnururi. Prelucrarea membranei diferă în funcţie de unde şi din ce parte a lumii provine. Pentru învelişul tobelor europene în general s-a folosit pergamentul, dar în colecţiile etnografice s-au păstrat tobe africane, asiatice, sau din Noua Guinee, unde au fost folosite şi alte tipuri de piei: de rechin, de varan (reptilă), care de obicei nu erau prelucrate atât de minuţios ca pergamentul. Din aceste cauze pielea tobelor are trăsături foarte diferite. Deteriorările specifice acestora provine din mânuirea şi folosirea lor: ruperea, deformarea pielii, sau desprinderea parţială sau totală de pe cadru (foto 18). Obiecte din pergament sau piele netratată, fixate pe cadru dur Cutii, tocuri învelişul obiectelor din această categorie sunt din pergament sau piele ne argăsită, întinse şi lipite pe suport dur din lemn sau carton. Degradarea obiectului derivă din structura cadrului şi modul de deschidere - închidere. Cutiile cu capac mobil, asemănător cărţilor, se degradează în partea deschiderii şi pe muchii. în cazul cutiilor, tocurilor cu capac detaşabil, se deteriorează partea de întâlnire a celor două părţi în urma uzajului prin frecare. Uzarea suprafeţelor este o degradare, caracteristică acestor obiecte (foto 19). Leagăn-căluţ (jucărie pentru copii) Aceste leagăne, balansoare pentru copii, erau făcute dintr-un suport dur, cioplit din lemn, sau din mulaj de carton lipit, în formă de căluţ, cu tălpi de lemn curbate. Pe corpul căluţului era montată pielea ne tăbăcită, păroasă, prin lipire pe suport, apoi marginile erau cusute împreună. După aceasta se formau ochii şi urechile căluţului, se montau tălpile, şi se puneau hăţurile. Deteriorările specifice acestor obiecte sunt desprinderea, ruperea pielii, a cusăturilor, lipsuri şi uzura suprafeţei sau a părului (foto 20-21). Veşminte Veşminte din intestine de animal Cea mai reprezentativă piesă vestimentară inuită este mantaua din intestine de focă, curăţate, uscate, tăiate în benzi, apoi cusute una de alta (foto 22). Mantaua este foarte subţire, în stare uscată este rigidă, foarte vulnerabilă, şi se rupe cu uşurinţă. Deteriorările sale specifice sunt degradări fizice, ruperea, crăparea pielii, despicarea, desfacerea cusăturilor, uzura. Ornamentele veşmintelor în această categorie intră firele din membrane, pieliţe, care au fost folosite pentru ornamentare, combinate cu fire metalice.2' Pentru obţinerea acestora s-a folosit intestine animaliere, benzi de pergament fin. Ulterior erau argintate sau aurite, tăiate în benzi subţiri, prinse în fire de mătase. Dat fiind faptul că aceste fire sunt din straturi foarte fine, 27 Járó, 1988. 186
