Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
că, în mormântul 168 nasturi din aramă, iar în mormântul 179 nişte ornamente din plăci minuscule, cusute pe ambele margini ale vestimentaţiei, decorând partea superioară, la nivelul umerilor. In mormântul de copil nr S-85 am descoperit rămăşiţele unei diademe din mărgele şi sârmă, completată cu ţesătură dantelată la partea frunţii. Iar la umerii scheletului am găsit un material ţesut cu aur. Diadema a fost fixată pe o stofa actualmente maro, iar pe lângă ornamentele din sârmă originar albastră, înfăşurată în formă de spirală, am descoperit şi unele în formă de elipsă, iar spaţiile dintre ele au fost completate cu mărgeluţe albe înşirate. Pe sârma de pe partea dreaptă a diademei au fost înşirate mărgeluţe albastre (foto 9). Regăsim locuri de înhumare şi din secolul 19, în ciuda faptului că în perioada respectivă a fost interzisă înhumarea în apropierea bisericilor,2" iar aceste morminte reprezintă 9% din totalul mormintelor descoperite. Cele mai multe dintre acestea au fost săpate la o adâncime şi mai mare. Două morminte, nr. 53 şi nr. 60, ilustrează foarte bine supramormântarea din cadrul familiei. Deasupra femeii înhumate în locul S-60, unde am descoperit diadema şi nasturii, a fost înmormântat un membru mai tânăr al familiei, nu cu mult timp după decesul femeii.25 26 Dacă proiectăm cele 225 de morminte descoperite - grupate pe secole pe suprafaţa cimitirului, putem observa cum unele zone în anumite perioade au fost utilizate mai intensiv. Astfel în secolele 14-15 s-a folosit mai mult partea sudică a bisericii. 55% din înhumările din secolul 16 le-am descoperit pe partea nordică, în timp ce în perioada principatului partea sudică a fost cea favorizată. Deoarece în secolul 18 s-a folosit îndeosebi partea estică, (foto 10) aici s-a distrus cel mai mult din cimitirul medieval. Aici, cu excepţia colţului sud-estic, care se situează destul de aproape de zidul cimitirului, nu s-au păstrat deloc mormintele medievale (foto 12). Analiza mai detaliată a mormintelor oferă deci o posibilitate unică pentru cunoaşterea utilizării şi schimbării în timp a unui cimitir medieval, iar din analiza antropologică a osemintelor putem afla ce fel de munci efectuau locuitorii din evul mediu, din ce boli sufereau, şi pe lângă toate acestea putem intra în posesia multor informaţii preţioase cu privire la obiceiurile de înhumare, respectiv evoluţia, transformarea acestora. De asemenea cercetările arheologice au arătat existenţa unui zid timpuriu al cimitirului, 25 în 1777 au intrat în vigoare legile care interzic înmormântările din biserici (Hóman - Szegfű, 1939, 517-519.). în 1876 apare legea care afirmă că „fiecare comună 11. are obligaţia de a menţine un cimitir comunal, cu dotările necesare, care corespunde necesităţilor demografice şi sanitare locale. Vor fi scutiţi de această obligaţie doar în acele cazuri, când comuna deţine una sau mai multe cimitire confesionale, in care este asigurată libertatea la înhumare. ” Articolul 117 al aceleiaşi legi reglementează faptul că ..deschiderea, extinderea sau închiderea cimitirelor, deasemenea distanţa acestora de la spaţiu! locuit, aşezarea ei, ridicarea gardurilor sau plantarea pomilor, în sfârşit mărimea mormintelor, adâncimea hr şi distanţa dintre ele (se va realiza) conform condiţiilor locale şi calităţii solului. " (Hegedűs 1913. p. 331.) 26 în prezent vestigiile arheologice sunt în stadiu de restaurare. precum şi stratul unei aşezări din perioada arpadiană, anterioară existenţei bisericii, respectiv am primit răspunsuri la o mulţime de întrebări cu privire la specificitatea şi răspândirea cimitirului din secolele 12—13. Ar necesita noi cercetări descoperirea interiorului bisericii, ceea ce ne-ar apropia de cunoaşterea detaliilor bisericii vechi, iar datarea mai exactă a clădirii din secolul 14 ar fi un punct de pornire în cunoaşterea mai exactă a tranziţiei dintre epoca romanică şi gotică în Secuime. BIBLIOGRAFIE BENKŐ Elek (2012): A középkori Székelyföld, i. Budapest. BOTÁR István (2009): Kövek, falak, templomok. Csíkszereda. FERENCZI István (1974): A Nagyküküllő menti Bögöz községnek és nevének eredetéről. In: A Székelykeresztúri Múzeum emlékkönyve. Csíkszereda, pp. 165-182. DÁVID László (1981): A középkori Udvarhelyszék művészeti emlékei. Bukarest. ENTZ Géza (1996): Erdély építészete a 14-16. században. Kolozsvár. FORRÓ Albert (2003): Török-tatár dúlások a XVII. századi Udvarhelyszéken. In: Areopolis. Történelmi és társadalomtudományi tanulmányok. 3. Hermann Gusztáv Mihály - Róth András Lajos (szerk.) pp. 22- 34. HEGEDŰS János (1913): Protestáns egyházi közigazgatási törvénytár (1523-1913). Nagybecskerek. HÓMAN Bálint - SZEGFŰ Gyula (1939): Magyar történet. IV. kötet. Budapest. KÉNOSI TŐZSÉR János - UZONI FOSZTÓ István (2009): Az erdélyi unitárius egyház története. II. köt, Kolozsvár. Liber Ecclesiarum (1715)... in Diocesi Udvarhellyiensi existentium... opere et industria manuum Martini P. Csernátflusi pro nunc minitri ecclesiae Farczádiensis anno 1715. Udvarhelyi Református Egyházmegye levéltára. Liber Ecclesiae Orthodoxae in Sede Udvarhely existensis Anno verbi incarnaţi 1644. Udvarhelyi Református Egyházmegye levéltára. MonVat. (1885) Monumenta Vaticana históriám regni Hungáriáé illustrantia. 1. Bev.: Fejérpataky László. Budapest. NYÁRÁDI Zsolt (2012): Adatok az udvarhelyszéki köztemetők kialakulásához. In: Areopolisz. Történelmi és társadalomtudományi tanulmányok. Kolumbán Zsuzsánna - Róth András Lajos (szerk.) XII. Székelyudvarhely, pp. 7-^15. NYÁRÁDI Zsolt - SÓFALVI András (2009): Régészeti kutatások a telekfalvi református templomban. In: Kutatások a Nagy-Küküllő felső folyása mentén. 133
