Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)
M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái
Stabilizarea manuscriselor afectate de coroziunea cernelii prin metoda cu fitat de calciu/bicarbonat de calciu, aplicarea tratamentului în restaurarea Codicelui Apor Orsolya Koppán - Zsuzsanna Tóth Introducere Primul care a propus pentru tratarea manuscriselor acide metoda fitat-calciu/bicarbonat de calciu a fost Johan G. Neevel, în 1995. De atunci, mai multe proiecte de cercetare internaţionale au studiat eficacitatea şi efectele secundare ale acestei metode. Toate studiile susţin în unanimitate că aceasta este o metodă eficientă pentru prelungirea vieţii documentelor acide, cu efecte secundare minime. Scopul acestui studiu este să aducem la cunoştinţă restauratorilor paşii acestei metode şi eventualele riscuri, respectiv să ofere un ajutor în prepararea soluţiilor de tratament. La aplicarea tratamentului fitat-calciu/bicarbonat de calciu este foarte important să se respecte ordinea corectă a paşilor. în acelaş timp, unicitatea documentelor impune ajustarea tratamentului la fiecare document în parte, aşa cum s-a procedat şi în cazul Codicelui Apor. Cerneala ferogalică a fost folosită din Evul Mediu până la mijlocul sec. XX. Această cerneală este aproape irascibilă, de aceea a constituit materialul de scris al documentelor de diferite tipuri: scrisori, manuscrise, partituri, hărţi, documente oficiale. De asemenea a fost preferată şi de către artişti, aplicată cu peniţa sau cu pensula. Cerneala ferogalică a fost uşor de preparat, materiile prime au fost ieftine şi la îndemână. Calitatea ei depindea nu numai de ingrediente ci şi de persoana care o prepara. Cerneala de calitate superioară era rezistentă la lumină, cu o culoare intensă variind de la maro la negru albăstrui. De-a lungul secolelor s-au păstrat mai multe reţete de cerneală. Lista ingredientelor se compune din tanin extras dintr-un element vegetal cu conţinut de acid tanic (ex. gallae de stejar/gogoşi de ristic, coajă de brad, frunză de scumpia (cotinus coggygria), apoi vitriol, apă, liant şi alţi coloranţi. Gogoaşa de ristic a fost măcinată, era fermentată sau fiartă în apă, de multe ori se adăuga şi vin sau oţet. Vitriolul este un sulfat metalic, de obicei sulfat de fier, dar poate fi şi de cupru sau amestecul acestora. în reţete tipurile de vitriol sunt diferenţiate după culoare: vitriolul verde este sulfatul de fier, iar sulfatul de cupru este cel albastru. Conform unei reţete acesta din urmă a fost folosit la prepararea unei cemeli brune. De multe ori cernelii proaspăte îi era adăugat lemn de femambuc (arborele Caesalpinia) sau scrum pentru a obţine o culoare mai închisă. Liantul era guma arabică, care de asemenea conferea intensitate şi luciu sporite. Pentru a mări luciul cernelii se propunea adăugarea alaunului. Aşadar la prepararea cernelii la tanin (gallotanin sau acid ferogalic) se adăuga sulfat de fier (II), apă şi liantul (guma arabică). Galatul de fier (II) solubil în apă la interacţiunea cu oxigenul din aer se oxidează în galat de fier (III), insolubil în apă, de culoare neagră sau maro închis. Această mixtură este de fapt un precipitat negru, care se decantează la fundul vasului, în soluţie aceste particule sunt menţinute în plutire datorită gumei arabice. Dacă se scria cu cerneală proaspătă, atunci aceasta era de culoare deschisă şi pătrundea uşor printre fibrele hârtiei, iar galatul de fier (III) de culoare neagră se forma în materia hârtiei. Dacă se folosea cerneală deja oxidată, atunci particulele negre se legau de suprafaţa hârtiei datorită gumei arabice, astfel cerneala se putea şterge mai uşor de pe ea. Procesul coroziunii cernelii Coroziunea cemelurilor este un proces complex în urma căruia cerneala ferogalică descompune materia hârtiei, celuloza. Cele mai multe cerneluri ferogalice vechi au caracterul chimic acid şi de multe ori conţin ioni de fier şi cupru, din cauza oţetului, vinului şi pietrei acre adăugate la preparare, respectiv datorită acidului sulfuric format din surplusul de sulfat de fier. Aciditatea cernelii şi prezenţa ionilor metalici reprezintă cauza degradării documentelor. Procesul de descompunere se produce prin două reacţii principale: pe de o parte hidroliza acidă a celulozei cauzată de aciditatea cernelii, pe de altă parte oxidarea catalitică a celulozei, ajutată de ionii de fier (II) liberi. Rezultatul: pe linia scrisului hârtia se fisurează, ba chiar se pot pierde fragmente la atingere. Proporţia ideală dintre sulfatul de fier (II) şi gogoşile de ristic este de 1:3, astfel ingredientele reacţionează fără reziduuri, formându-se o cerneală ferogalică stabilă. Dar studiind peste 104 de reţete de cerneală istorice a reieşit că la majoritatea acestora proporţia dintre sulfatul de fier (II) şi gallae era de 1:2. Ba mai mult conţinutul de acid galic diferă, aşadar majoritatea cemelurilor conţine prea mult fier pentru a lega acidul galic. Surplusul de sulfat de fier (II) la acţiunea oxigenului se transformă prin oxidare în acid sulfuric şi hidroxid de fierţii) insolubil în apă. întrucât hârtia şi cerneala conţin molecule reductive, ionii de fier (II) se reproduc în continuu. Sulfatul de fier (II) şi acidul sulfuric sunt solubili în apă, odată cu creşterea umidităţii acestea pot migra şi pe 144
