Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)

M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái

ar fi cinabru, auripigment şi miniu. în ultimul, al 8-lea capitol sunt enumerate locurile unde se găseşte alabastru.

O carte importantă este cea a lui Frivaldszky József despre mineralogia Transilvaniei, apărută în 1767, la Cluj. în opera lui nu numai că sunt amintite cele mai importante mine, dar sunt şi descrise, şi aminteşte despre minerali folosiţi pentru vopsele.

Inginerul minier Born Ignác, a călătorit în Transilvania în anul 1770, şi cartea despre observaţiile lui a apărut în 1774, cu titlul: „Briefe über die Mineralogische Gegenstände auf seiner Reise durch das Temesvárer Banat, Siebenbürgen, Ober und Niederhungarn”. Dintre pigmenţii minerali, sunt descrişi azuritul şi malachitul din Oraviţa şi din Szaszkabanya: „Bucăţi foarte frumoase de malahit, în diferite nuanţe de verde, şi cristale frumoase de azurit.” Sunt amintite minele de mercur din zona Zlatnei, unde sunt exploatate minele vechi din Dumbrava. Tot aici aminteşte, că în minele părăsite din Ampoi acum iarăşi se spală cinabru. Descrie alabastrul din zona Turzii, iar din Baia Sprie diferitele forme de realgar şi auripigment. întocmeşte şi diferite statistici, care arată că cele mai des întâlnite minereuri sunt azuritul, malachitul şi sulfatul de cupru, care conservă atât de bine lemnul folosit în mine, încât nici nu trebuie schimbat. Aici se exploatează şi berggrün, care este folosit pentru vopsit, şi din care „100 de kilograme sunt vândui la Viena cu 100 de forinţi”.

Fichtel János, consilierul trezoreriei din Sibiu, autorul cărţii „Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen” (voi. I-II. Nürnberg, 1780), în „Mineralogische Bemerkungen von den Karpathen” (Wien, 1791), şi în „Mineralogische Aufsätze” (Wien, 1794), este uimit, că cei din Transilvania nu cunosc bogăţia subsolului. în afara diferitelor minerale sulfuroase din Harghita, aminteşte „uimitorul” realgar şi auripigment din Sâcârâmb, şi sulfura de cupru din Zlatna. Tot aici sunt amintite diferitele pământuri de vopsit, dintre care de calitate excepţională sunt holurile de culoare ocm, galben şi negru.

Apariţia mineralogiei lui Werner Abraham în Gottingen a influenţat şi mineralogia din Transilvania. Mineralogia lui Werner a fost tradusă în limba maghiară, şi tipărită în 1784, la Cluj. Traducerea Mineralogiei lui Werner nu a fost o ediţie simplă: Benkő Ferentz a şi corectat, şi a adăugat exemple pentru diferite minerale, roci din Transilvania. Ca urmare, a apărut la Cluj în 1786. cartea lui Benkő despre mineralogia Transilvaniei, sub titlul de „Magyar Minerológia azaz a Kövek s Értzek Tudománya” (Mineralogie maghiară, adică stiinta pietrelor si minereurilor), care alături de descrierea diferitelor minerale şi minereuri din Transilvania, enumeră şi modul de folosinţă al acestora.

în 1798. apare cartea călătorului norvegian Jens Esmark, cu titlul „Kurze Beschreibung einer mineralogischen Reise durch Ungarn, Siebenbürgen und das Banat”, în Freiberg. în cursul călătoriei, norvegianul a vizitat diferite mine, dintre care este remarcabilă descrierea minei de cinabru din Dumbrava, pe baza căreia putem să ne închipuim tehnicile de odinioară: „Aici cinabrul prezintă filoane subţiri. Niciodată nu am fost într-o mină atât de incomodă. Galeriile se îngustează atât de mult, încât pătrunderea se face numai târâş. Cinabaritul din firele de calcit din gresii are culoare roşu închis.”

Mineralogia francezului Beudant, „Voyage mineralogique et géologique en Hongrie”, apărut la Paris în 1822, este urmată de opera lui Kovács Mihály „Lexicon mineralogicum enneaglottum”, care este foarte valoroasă atât pentru înţelegerea diferitelor denumiri, folosite în mineralogie, cât şi pentm denumirea variată a pigmenţilor şi tehnologiilor. Cartea conţine şi un dicţionar explicativ (printre altele pentru denumiri de pigmenţi şi diferite culori) în 10 limbi: latină, greacă, maghiară, franceză, germană, engleză, italiană, daneză, suedeză şi rusă. Este o carte foarte utilă pentru descifrarea, înţelegerea si interpretarea erminiilor şi a vechilor tratate de pictură.

Opera lui Koch Antal: „Erdély ásványainak kritikai átnézete”26, apărută între 1884-85, este deja o carte „modernă”, de fapt un lexic al mineralelor şi al minelor din Transilvania, care în afara minelor vechi descrie şi pe cele noi.

Referitor la volumul minereurilor exploatate şi al altor materii prime, la începutul secolului al 19-lea, găsim date în cărţile de statistică ale Transilvaniei, cum este cea din 1837, apărută la Sibiu27.

Pentru înţelegerea vechilor denumiri este necesară folosirea dicţionarelor secolelor anterioare, cum este cel al lui Johann Heinrich Kopp: Mineralogische Synonimik28 (foto 4), lexicul lui Michaele Kováts: Lexicon minerologicum enneaglottum29 (foto 5), sau dicţionarul lui I. Bobb: Dictionariu Rumanesc, Lateinesc, si Unguresc30, (foto 6)

După câteva decenii, în 1957. apare cartea lui Bányai János: „A Magyar Autonóm Tartomány Hasznosítható Ásványi Kincsei”31, în care un întreg capitol este dedicat pământurilor şi mineralelor folosite ca pigmenţi naturali.

După apariţia cărţi lui Bányai, au apărut cărţile lui Dr. Kós Károly, respectiv a lui Kardalus János despre mobilierul pictat din Secuime, în care sunt amintite sursele de pigmenţi folosite de meşterii populari, dar tară localizarea precisă a minelor. Descrierile miniere si tratatele etnografice descriu minele si locurile de exploatare a mineralelor folosite pentru pigmenti, însă localizarea precisă nu este lipsită de ambiguitate. Literatura de specialitate în domeniul restaurării prezintă metode de preparare a pigmenţilor, sau propuneri referitoare la calitatea şi provenienţa pigmenţilor fără precizarea locurilor de exploatare ale

26 „Parcurgerea critică a mineralelor din Transilvania”

27 J. H. Benigni, Mildenberg: Handbuch der Statistic und Geographie Siebenbürgen. 1837, Hermannstadt.

28 Johann Heinrich Kopp: Mineralogische Synonimik, oder alphabetische Uebersicht und Erklärung der deutschen, freanzösischen, englischen, italianischen und ungarischen oryktognostistisch-orologischen Nomenklatur. Frankfurt am Main, 1810 bei Johann Christian Hermann.

29 Michaele Kováts: Lexicon minerologicum enneaglottum I-IV. Pest, 1822.

30 I. Bobb: Dictionariu Rumanesc, Lateinesc, si Unguresc..., Kolozsvár 1823.

31 „Zăcămintele minerale utilizabile în Provincia Autonomă Maghiară”.

122