Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 10. (Székelyudvarhely, 2010)
B. Perjés Judit - Domokos Levente - Puskás Katalin: Tíz nap a "Nagy-Küküllő felső folyása mentén" avagy hazi és vendég restaurátorok a székelykeresztúri Molnár István Múzeum születő állandó kiállításán
stratului de culoare. Dar poate fi vorba şi despre faptul că s-a folosit prea puţin liant în compoziţie sau că desprinderile sunt provocate de degradarea, descompunerea liantului. Guma arabică se compune din glucide cu cinci şi şase atomi de fier14, care conţin grupări laterale carboxilice (-COOH) cu caracter acid. Aşadar guma arabică şi alte substanţe, ca masticul sunt acide. Acizii din conţinutul acestora pot ataca pigmentul sau suportul, sau însuşi liantul. Moleculele de glucide conţinute suferă hidroliză acidă şi mâzga începe să se îngălbenească, să se brunifice, devine friabilă şi îi scade flexibilitatea şi forţa de aderenţă.15 Acest proces este mult accelerat de prezenţa ionilor de metal greu, ca de ex. fier, cupru, plumb, care pot apărea în stratul de culoare. Sub stratul de culoare, hârtia nu arată semne ce ar denota alterarea celulozei, dar acest fapt nu exclude posibilitatea alterării liantului. Analiza straturilor de culoare verde In urma observării cu ochiul liber şi a analizelor fototehnice putem afirma că stratul de culoare verde împiedică luminescenţa, zonele pictate cu verde apar ca pete întunecate chiar şi pe versoul hârtiei. Culoarea este un verde albăstrui, care spre jumătatea volumului capătă un ton cald, apoi spre sfârşit devine din nou rece, albăstrui dar formând un strat mai subţire şi mai şters. în prima parte zonele pictate cu verde transpar pe versoul hârtiei în nuanţe verzi, care în a doua jumătate a volumului devin din ce în ce mai brune. în a doua jumătate a volumului, suprafeţele pictate cu verde prind un ton de bej-maroniu şi sunt înconjurate de halouri de această nuanţă (foto 8). Spre sfârşitul volumului apare mai frecvent un start de culoar aplicat subţire de o nunaţă mai caldă, care deasemenea împiedică puternic luminescenţa. Pe baza acestora cea mai importantă întrebare a fost: ce poate fi acest pigment? Pe baza informaţiilor dobândite am suspectat verdigis-ul (acetat de cupru). Oare au folosit acelaş pigment pe tot parcursul? Chiar şi la suprafeţele pictate subţire, ca glasiurile şi în nuanţe mai calde? în ce măsură s-a schimbat compoziţia culorii? (Avansând în carte sau de-a lungul timpului.) Ce liant s-a folosit? De ce apar petele maronii pe verso în a doua jumătate a cărţii? Există vreo corelaţie între culoarea verde şi degradarea hârtiei în a doua jumătate? Pe suprafeţele pictate cu verde, precum şi în zonele maronii din jurul acestora am efectuat teste microanalitice pentru a afla dacă sunt prezenţi ioni de cupru sau de fier. în acest scop am folosit pe de o parte hârtie indicator comercializată de firma PEL16 cu conţinut de difenil-fenantrolină-4,7 pentru detectarea ionilor de fier, culoarea acesteia nu migrează. Demonstrarea prezenţei ionilor de 14 ex. acid de glucuronic şi acid galacturonic. 15 Acesta se poate observa cu uşurinţă la benzile de adeziv ale plicurilor vechi, care de obicei erau gumă arabică 16 Preservation Equipment Limited cupru s-a realizat cu benzi de testare (Merck), care conţin indicatorul bichinolină-2,2, care cu ionii de cupru formează compuşi deasemenea de culoare mov. Din intensitatea culorii putem deduce şi cantitatea aproximativă a ionilor de cupru cu concentraţia între 10-300mg/l. Deoarece culorile şi coloranţii solubili în apă au modificat culoarea benzii de testare, metoda nu a putut fi folosită în toate cazurile, de aceea am căutat şi alte soluţii. Chimistul Dr. Han Neevel1' a pus la dispoziţia noastră hârtia de testare elaborată de el şi aflată încă în faza de experimentare, care foloseşte la evidenţierea ionilor de cupru. Şi această hârtie funcţionează pe principiul descris mai sus, având ca inicator colorantul azoic 2-(5-nitro-2-piridilazo)-l-naftol portocaliu, insolubil în apă şi formează compuşi albaştrii (de asemenea rezistenţi la apă) cu ionii de cupru (II). Acest fapt permite pe de o parte utilizarea sa pe bunuri culturale, pe de altă parte face posibilă spălarea cu apă distilată a culorilor migrate în banda de testare din proba analizată, fără a îndepărta compuşii albaştri ai indicatorului cu ionii de cupru.17 18 Testele microanalitice au arătat doar la câteva pete prezenţa ionilor de fier, dar ionii de cupru au fost identificaţi la majoritatea zonelor verzi şi maronii, atât la straturile aplicate subţire ca glasiurile de nuanţe verzi mai calde, cât şi la straturile de culoare păstoase în tonuri reci (foto 9-10). Măsurătorile de pH luate pe suprafeţele pictate şi pe marginile filelor au evidenţiat aciditatea straturilor verzi şi a petelor maronii în a doua jumătate a volumului, acestea fiind mai acide cu o unitate decât celuloza necolorată, în prima parte a volumului straturile verzi aveau pH-ul aproape identic cu hârtia necolorată de pe margini. Imaginea microscopică a probelor de pigmenţi verzi prelevate din volum este foarte asemănătoare, dar între cele de la începutul cărţii şi cele de la sfârşit există şi unele diferenţe. Pigmenţii verzi de la începutul cărţii au dimensiuni între 5-20 pm, în lumină transmisă constau din particule de culoare verde deschis, care în mare parte sunt structuri cristaline plate, colţuroase Marginea particulelor sparte în cioburi este neregulată. Pe alocuri particulele arată pete maronii, decolorate. Prin analiza cu polarizatori parţial intersectaţi se poate constata că pigmentul este izotropic. Indicele de refracţie este puţin mai înalt decât cel al materialului de înglobare, fiind în jur de n=l,6. Pe baza caracteristicilor morfologice şi optice ale pigmentului se poate constata cu probabilitate că pigmentul folosit este un săpun de cupru (sarea de cupru a unui acid organic cu lanţ de carbon lung, rezinat de cupru sau acetat de cupru „neutru” (verdigris).19 Microanaliza de electroni a evidenţiat în aceste probe în mod exclusiv cuprul. 17 Institute for Cultural Heritage, Conservation Research Department, Amsterdam 18 Trebuie ştiut însă că indicatorul formează compuşi albaştri şi cu ionii de cobalt (II), nichel (II) şi zinc (II), dintre care compuşii cu zinc pot fi separaţi cu un acid al cărui pH=3. Acest aspect trebuie luat mereu ăn considerare ăn urma analizelor. 19 Atributul neutru este derutant, întrucât soluţia apoasă a acestui compus este acid, dar acesta este termenul folosit de literatura de specialitate. 153
