Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 10. (Székelyudvarhely, 2010)
B. Perjés Judit - Domokos Levente - Puskás Katalin: Tíz nap a "Nagy-Küküllő felső folyása mentén" avagy hazi és vendég restaurátorok a székelykeresztúri Molnár István Múzeum születő állandó kiállításán
şifonat, prezentând pe alocuri depuneri de murdărie, (foto 21). In astfel de situaţii, după aspirarea prafului şi efectuarea testelor de migrare a culorilor, în restaurarea textilelor se practică curăţirea umedă. Aceasta poate fi efectuată cu detergenţi organici sau prin tratament umed. Pentru o eficienţă mai mare putem adăuga în apă o substanţă tensioactivă, fiindcă în acest caz acesta poate fi clătită. Insă se poate întâmpla ca în cazul aplicării oricărei dintre metodele amintite, porţiunea curăţată, după realipire, să genereze senzaţia unei zone prea curate faţă de celelalte părţi netratate umed. Pentru evitarea acestui lucru nu se realizează curăţire umedă prin spălare, ci cu burete de polipropilén. Operaţia poate fi repetată până la obţinerea efectului potrivit. In cazul în care pânza de in desprinsă nu este foarte murdară, pentru întinderea pliurilor este de ajuns aplicarea vaporilor de apă, respectiv umezirea prudentă cu buretele. 4.2 Fixarea şi completarea textilei desprinse învelişul de pânză de in din unele lăzi s-a degradat mai puţin, în alte cazuri, însă, mai mult. De-a lungul rupturilor acesta s-a desprins de suportul de lemn, marginile lui s-au desfăcut, ţesătura rară s-a mai afânat, iar rezistenţa lui a slăbit. Părţile aflate într-o stare bună, unde s-a degradat doar vechea lipire, pot fi realipite direct pe suportul de lemn, în timp ce marginile deteriorate necesită aplicarea unei pânze de dublare. In lipsa acesteia pot apărea noi deteriorări, mai ales dacă ulterior devine necesară desfacerea căptuşelii. Dacă pentru materialul de dublare se alege pânză de in, ţesută asemănător celei originale, pe care o integrăm cromatic adecvat, putem să o folosim în acelaşi timp şi pentru completări (foto 55). Se poate întâmpla, ca alăturarea pânzei de in, de dublare şi completare, împreună cu pânza de căptuşeală să fie posibilă doar parţial printr-o însăilare de conservare, deoarece, nu întotdeauna, căptuşeala poate fi ridicată de pe suportul de lemn astfel încât îmbinarea celor două materiale să fie posibilă. în aceste situaţii fixarea lor se realizează prin lipire. Adezivii recomandaţi sunt pe bază de materiale naturale (clei, amidon sau amestecul lor) deoarece - cu toate că ei conţin apă, şi astfel pot cauza pătarea căptuşelii dacă nu sunt folosiţi în mod adecvat - experienţa arată că desfacerea textilelor lipite pe lemn cu adezivi pe bază de materiale plastice (ex. acetat de polivinil) prezintă mari greutăţi. 5. Tratarea căptuşelilor de hârtie Degradările hârtiilor de căptuşeală, aflate în interiorul lăzilor, provin mai ales din contracţia materialului lemnos sau din lipsurile cauzate de uzura suprafeţei, din rupturile produse ca urmare a utilizării lor. Hârtiile, ale căror probe de material au fost analizate, au fost confecţionate din cârpe de in, cânepă sau bumbac şi nu conţin ligninăj2. 32 Rezultatele analizelor fibrelor de hârtie vezi: Kovács Petronella: (2009), Dezacidificarea lor nu este necesară, de aceea, desfacerea lor este evitabilă. Fragmentele rupte şi desprinse pot fi realipite pe suportul de lemn şi fără acestea. Curăţarea lor prin desprăfuire uscată, se poate finaliza cu ajutorul gumei de şters utilizată cu grijă. Dacă hârtiile, care nu au putut fi analizate pe parcursul acestor cercetări, se vor dovedi ulterior a fi acide, sau apare la nivelul lor o degradare microbiologică — mucegăire — desfacerea lor devine iminentă. Aceasta poate fi efectuată mecanic, iar dacă nu este posibil, atunci prin aplicarea vaporilor de apă, umflarea produsă va favoriza desprinderea mecanică ori prin tamponări umede. în cazul dezlipirii umede pot apărea probleme datorită substanţelor de culoare galben-brun, dizolvate din adeziv sau din materialul lemnos, care se pot impregna în hârtie. îndepărtarea ulterioară a petelor uscate poate crea alte greutăţi. în cazul tratamentelor umede, culorile de pe hârtie dizolvabile în apă trebuie, neapărat izolate. 6. Concluzii generale Aşa cum se întâmplă în general în restaurare, nici în cazul lăzilor studiate nu există propuneri şi constatări general valabile pentru toate obiectele, pentru că starea anumitelor obiecte, gradul lor de degradare şi intenţia faţă de ele - păstrarea martorilor istorici, expunerea obiectelor, etc - pot influenţa gradul de intervenţie. Trebuie să remarcăm faptul că se accentuează treptat concepţia potrivit căreia prezervarea materială a obiectelor de artă, încetinirea proceselor de degradare prevalează asupra restaurării estetice. în cazul restaurării lăzilor acesta este principul urmărit. Modificările etice din domeniul restaurării sunt foarte frumos exemplificate prin însemnarea curatorului, într-un schimb de scrisori legat de lada austriacă de voiaj, păstrată în Muzeul de Piele din Germania (Deutsches Ledermuseum): „...lada noastră, în 1973, a fost exagerat restaurată, reînnoind parţial pieile şi chingile metalice, într-un mod care astăzi nu s-ar mai aplica în practica restaurării’" ’ (foto 56). Lăzile cercetate nu au trecut printr-o astfel de restaurare, păstrându-se de zeci de ani în adâncul depozitelor, ele nu au avut ocazia să ajungă în centrul atenţiei. Cu prilejul restaurării celor două lăzi păstrate la Muzeul Orăşenesc Tarisznyás Márton, între 2000 şi 2004, am efectuat completarea învelişurilor de piele şi textile, respectiv a ornamentelor de metal din considerente estetice, şi cu scopul de a evita degradările ulterioare (foto 53-54). Materialele originale nu au fost nici desfăcute, nici schimbate, în 2006-2007 conservarea lăzii Issekutz s-a realizat - datorită lacunelor semnificative şi din considerente etice - pe baza principiului minimei intervenţii. 2.6.3 Analiza fibrelor de hârtie. 33 „..unsere Truhe ist 1973 umfangreich restauriert worden, wobei Lederfelder und Metallstreifen z.T. erneuert wurden, wie es bei einer heutigen Restaurierung nicht mehr gemacht werden würde.” comunicat prin scrisoare de curatorul Muzeului Deutsches Ledermuseum, Offenbach, Dr. Roşită Nenno 139
