Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)
Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése
descrise mai sus poate fi indicată. După curăţirea mecanică, de multe ori rămân depozite de murdărie, care pot fi îndepărtate doar prin tratamente umede. In aceste cazuri poate fi indicată aplicarea emulsiilor uleioase şi aşa numitelor “likker”-e. 5. Practica curăţirii cu likker-e 5.1. Prepararea şi utilizarea likker-elor Aceste substanţe (dacă nu conţin solvenţi organici) se prepară în general prin încălzire pe baie de apă. Cel mai indicat este amestecarea mai întâi a emulgatorului cu faza uleioasă. După aceasta, amestecul este încălzit cu cel mult 10°C peste temperatura de topire a materialului cu punctul de topire cel mai înalt, apoi adăugăm treptat apa, amestecând în continuu. La amestecul preparat şi răcit se adaugă în cantitate mică un dezinfectant dizolvat în puţin alcool, pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor în timpul păstrării. Substanţele cu solvenţi organici se prepară întotdeauna la rece, şi în aceste cazuri începând cu amestecarea emulgatorului cu faza uleioasă, apoi la amestecare continuă se adaugă solventul. Solvenţii inflamabili sau nocivi se folosesc cu mare atenţie în nişe speciale de lucru. Curăţirea trebuie efectuată întotdeauna cu tampoane de vată sau material textil îmbibat în likker şi stors pentru a evita aportul excesiv de lichide. Cel mai adecvat este ca tamponul să fie doar umed la atingere. Cu cât substanţa aplicată conţine mai multă apă, cu atât mai mare este pericolul deteriorării pieilor sensibile la apă (cele tăbăcite cu alaun, cele de culoare deschisă tăbăcite vegetal, pieile cu degradări acide sau cu conţinut de amestecuri feroase), formându-se fisuri în stratul de gren. La pieile acide poate începe o descompunere hidrolitică, iar la pieile tăbăcite vegetal în prezenţa apei poate începe migrarea substanţelor de tăbăcire, a coloranţilor sau a diferitelor depuneri care pe suprafaţă formează pete de apă închise la culoare. In funcţie de caracterul polar sau nepolar al depunerilor putem aplica likker-e apoase, solvenţi organici sau emulsii. în stabilirea polarităţii ne pot ajuta probele de curăţire cu apă şi apoi cu solvenţi organici cu polaritate diferită, iar în cazuri mai complexe se poate recurge la triunghiul de solubilitate al lui Teas.: în cazul aplicării likker-elor trebuie luată în considerare încărcătura (polaritatea) pieilor (cele tăbăcite cu crom au încărcătura pozitivă, iar cele tăbăcite vegetal au încărcătura superficială negativă). Dacă polaritatea emulgatorilor coincide cu cea din piele, emulsia grasă pătrunde adânc în piele. în cazul opus emulsia se taie, faza apoasă şi cea uleioasă se separă şi ele nu pătmnd simultan între fibre. Aşadar grăsimile neionice nu se leagă bine de pieile tăbăcite vegetal, de aceea utilizarea sulfaţilor de alcooli graşi nu favorizează aportul de grăsimi. Absorbţia grăsimilor este mult mai uşoară la emulsiile neionice. Fie că utilizăm soluţii cumpărate gata preparate, fie că 27 Morgós (1987) pp. 261-314., Morgós (1988) pp. 69-82. le preparăm noi înşine, trebuie verificat caracteml lor chimic (pH-ul)! Produsele emoliente şi de curăţare comercializate au fost elaborate pentru uz casnic şi sunt de multe ori caracter bazic. Şi în cazul pastelor preparate de noi înşine trebuie verificat periodic pH-ul, pentru că în timpul păstrării se pot dezvolta în ele bacterii care produc un caracter acid secundar. 5.2. Substanţele ce! mai frecvent întâlnite în Iikker-ele şi emolienţii folosiţi în restaurare Uleiurile Cel mai adecvat pentru practica restaurării este considerat uleiul de copită, pentru că este cel mai puţin predispus la oxidare,2828 dar nici acesta nu se recomandă a fi utilizat ca atare, ci numai în emulsii şi likker-e. Uleiul este un lichid dens, de culoare albă, eventual galben auriu. Se găseşte în măduva din copitele animalelor rumegătoare (oi, vite). Serveşte în favoarea restaurării pentru faptul că nu este un ulei sicativ (indicele de iod este de obicei în jur de 83) şi se păstrează timp îndelungat fără a râncezi. El se compune în primul rând din gliceride ale acidului oleic (65% trioleină, 17% tripalmitină, 3% tristearină). în prelucrarea pieilor este un unguent valoros, folosindu-se parţial în formă crudă, parţial în formă sulfonată. Un dezavantaj este predispoziţia sa la eflorescenţe albe, mai ales în cazurile cu indice de iod scăzut. (Cele rezistente la temperaturi de până la -10°C, au indicele de iod mai mare). Uleiurile sintetice şi de origine minerală au numeroase proprietăţi avantajoase. Sunt stabile din punct de vedere chimic, în urma îmbătrânirii nu se formează produse secundare dăunătoare, nu-şi schimbă culoarea. Cu toate acestea deocamdată se utilizează rar în likker-e pentru că sunt prea puţine experienţe privind efectul lor pe termen lung asupra obiectelor muzeale. Emulgatorii Anionici — de ex. sulfatul de alcool gras, uleiul de copită sulfatat ( produsul uleiului de copită modificat cu acid sulfuric, care este miscibil în apă). Au atât efect de emulsionare cât şi de ungere. Sunt mai puţin recomandate datorită eliberării de sulf. înainte de întrebuinţare trebuie verificat pH-ul pentru că pot fi acide. Cationici - în general săruri cuatemare de amoniu. Au efect bun de curăţire şi dezinfectare, dar nu se recomandă pentru tratarea pieilor datorită caracterului lor bazic. Deoarece intervalul izoelectric al colagenului este în jur de 5.5, în mediu cu pH-ul mai mare de 7, se schimbă sarcina electrică şi poate scădea numărul legăturilor ionice dintre lanţurile proteice. Neionici — în general sunt eteri poliglicolici. Se pot recomanda în practica de restaurare, deoarece sunt chimic neutri, efectul lor de emulgare este adecvat şi la temperatura camerei şi sunt eficienţi în cantităţi reduse. 28 Landmann, A.W.: (1991) pp. 29-33. 164
