Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)
Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése
Sârme şi benzi de aramă alămită, respectiv variantele acestora împletite în jurul unui miez textil în lipsa datelor publicate în literatura de specialitate şi a investigaţiilor ştiinţifice deocamdată nu se poate nici măcar estima data apariţiei firelor metalice de acest tip. O variantă a acestora (probabil cea mai timpurie) este cea a sârmei de aramă învelită în folie de alamă, iar o altă variantă este a.n. aramă cimentată. Aramă învelită în folie de alamă Această tehnică este descrisă mai întâi în Enciclopedia lui Diderot*2 şi apoi în scrierile lui Möller*’. Nici una dintre aceste surse nu menţionează că aceste tipuri de sârme şi benzi ar fi fost folosite în confecţionarea firelor metalice. Dacă presupunem utilizarea acestora, atunci probabil confecţionarea era similară cuprului aurit, cu diferenţa că în acest caz arama era învelită în folie de alamă, după cum descrie Möller82 83 84 85. Probabil un astfel de exemplu este proba prelevată dintr-o broderie spaniolă datată pe secolul 17: ca fir metalic s-a utilizat o sârmă (bandă) puţin aplatizată prin ciocănire sau laminare.88 89 De caracter asemănător este şi o spirală de sârmă datată pe secolul 18, provenită dintr-un sit funerar.86 Arama cimentată Această variantă mai târzie a firelor de metal, a.n. aramă cimentată, a fost probabil descoperită în sec. al 18-lea,87 şi s-a răspândit în Europa abia când zincul metalic putea fi produs la nivel industrial.88 Printre sursele studiate de noi, Beckmann este primul, în 17778’, care descrie tratamentul aramei în vapori de zinc, procesul cimentării, respectiv utilizarea sârmei şi benzii astfel obţinute ca fire metalice în arta textilă. în 1802, Kriinitz publică şi observaţiile sale personale privind aceste fire. „în fabricile de la Leon sau Lion se produc pasmante false atât de frumoase, că omul ar putea jura că sunt aurite, nu doar cât sunt noi, ci şi după ce au fost purtate... însă nu e vorba despre altceva, decât că suprafaţa 82 ca aurire falsă vezi de ex. „cuivré”, („dorure de cuivre en feuille”), Diderot, Le Rond d’Alembert 1754, Tome 4, 547. 83 aurire cu foiţă de aur falsă sau neadevărată, Möller 1818, 18. 84 Möller 1818, 18. 85 Rezultate nepublicate. 86 Járó, Tóth 1994, 164. 87 Mai demult, transformarea suprafeţei aramei în alamă, adică inventarea aramei cimentate a fost atribuită - greşit - lui Christopher Pinchbeck, giuvaergiu englez (sau ceasornicar). A 18. század első harmadában szabadalmaztatott ún. Pinchbeck ötvözet azonban valószínűleg csak egy jól alakítható sárgaréz változat. Ld. pl. Diderot Enciklopédiájában a cink („Zinc”) szócikknél (Diderot, Le Rond d’Alembert 1765, Tome 17, 716.) vagy Krünitznél (Kriinitz 1776, Band 9, 372.). 88 Extragerea zincului din minereu s-a reuşit târziu, cel puţin ân Europa abia prin anii 1740. Vezi Habashi, F. (nedatat) 89 Beckmann 1777, 368. aramei este transformată în tombac (alamă)” — scrie autorul, apoi detaliază procedeul.8'1 Prima etapă a acestui procedeu este turnarea unui lingou, ciocănirea şi ascuţirea acestuia, din care se trage apoi o tijă mai subţire. După curăţirea profundă a suprafeţei, tija se aşază întrun dulap pe măsură şi se fixează în două găuri din pereţii opuşi ai dulapului, iar pe fundul dulapului se introduce zinc metalic. Cele două capete ale batonului depăşesc pereţii dulapului pentru a putea fi prinşi cu cleştele. Apoi dulapul se introduce în cuptor şi se încălzeşte. Zincul se evaporă şi pe suprafaţa batonului se transformă în alamă (fig. 8). în cursul acestui proces, batonul este învârtit pentru ca vaporii de zinc să se depună uniform pe suprafaţă. Etapa următoare nu este descrisă de autor, dar din această tijă se trefilează sârma, care în formă de sârmă sau aplatizată în bandă, respectiv împletită în jurul unui miez textil este folosită ca fir metalic. Cu cca. 125 ani mai târziu, la descrierea procedeului deja se scrie că sârma gata formată este introdusă în vaporii de zinc. '1 Sârma de aramă astfel tratată este mai „moale”, mai maleabilă, mai uşor de împletit, decât varianta de alamă. Am reuşit identificarea unui asemenea fir la franjurile unei piese de harnaşament databil pe sec. al 18-lea. Rinuy notează utilizarea acestei tehnici la mostrele luate dintro serie de textile sec. 19-20. Tot din această perioadă datează şi acel pasmant, la care atât sârma, cât şi banda au fost realizte în această tehnică (foto 14). Nu avem cunoştinţe despre eventuala utilizare în zilele noastre a acestei tehnici. în cazul firelor de aramă alămită, până în prezent, am identificat ca miez textil doar fire de bumbac. Nu se cunosc încă metode de analiză prin care s-ar putea deosebi firele metalice din aramă învelită în folie de alamă de cele din aramă cimentată. Identificarea aramei alămite La microscop optic suprafaţa sârmei şi a benzii este aurie respectiv auriu roşiatic în funcţie de grosimea stratului de alamă (foto 15a). Centrul secţiunii transversale este roşu, aşadar la aspect se aseamănă cu arama aurită sau argintată şi aurită. Dacă picurăm pe suprafaţa probei o soluţie 1:1 acid azotic în apă distilată, aceasta va spumega şi mai întâi se va dizolva stratul de alamă, apoi va apărea treptat arama (foto 15b) şi în final proba se va dizolva complet, soluţia colorându-se în verde. Alte tipuri de fire metalice pe bază de cupru, datate pe secolele 19-20 Pe baza datelor puţine contemporane şi pe baza puţinelor rezultate de analize, vom descrie alte câteva tipuri de fire pe bază de cupru. 90 Kriinitz 1802, Band 89, 459-460. 91 Un Lyonnais 1927, Mars, 231. 133
