Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)
Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában
Restauratorul pe faţadă. Recondiţionarea faţadelor de monumente istorice după principii de restaurare István Bóna în cazul restaurării faţadelor monumentelor arhitecturale restauratorul este contactat numai în situaţii în care restaurarea acestora implică restaurarea operelor de artă plastică sau artă aplicată de pe suprafeţele tratate. După părerea beneficiarilor, restauratorii nu au nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă în vecinătatea muncii lor. Nici atunci când tratamentele aplicate celorlalte suprafeţe afectează munca lor sau nici măcar atunci când acestea deteriorează obiectul muncii lor sau poate chiar toată faţada. în acelaş timp, în unele ţări, cum este în primul rând Austria, restaurarea faţadelor este considerată un domeniu de specialitate aparte (al restaurării). Unul din motivele principale este faptul că operele expuse efectelor mediului exterior (fenomenelor meteorologice, etc.) necesită cu totul alte cunoştinţe şi intervenţii decât operele protejate din medii închise. Austria este deschizător de drumuri şi în ceea ce priveşte îngrijirea cu atitudine de restaurator a „faţadelor simple”. Specialiştii pe patrimoniu maghiari au înţeles contradicţiile restaurărilor de faţade, de aceea în 2005 au organizat conferinţa internaţională cu titlul: „ Istoricitatea modelării şi coloritului faţadelor clădirilor”.1 Prezentul autor s-a ocupat de acest subiect atât în cadrul conferinţei menţionate cât şi în cadrul celei de-a Vll-ea Conferinţe a Restauratorilor Maghiari din Transilvania. Prezentul articol conclude prezentările susţinute în cadrul acestor conferinţe, precum şi scrierile publicate în revista Patrimoniu Maghiar (Magyar Műemlékvédelem) şi se adresează unui cerc mai restrâns de specialişti practicanţi, în primul rând restauratorilor. Scopul prezentului articol este acela de a transmite experienţa autorului şi a colegilor săi în domeniul restaurării acumulată de-a lungul deceniilor şi pentm a da idei practice folositoare colegilor. Pe parcursul lucrărilor prezentate s-au luat şi multe decizii subiective, de aceea cele descrise nu trebuie considerate ca soluţii unice, ci mai degrabă sunt menite a trezii gândirea/atenţia cititorilor. Restaurarea faţadelor - de când s-a trezit această necesitate - se realizează conform exigenţei estetice şi etice a epocii restaurării. Acest lucru caracterizează şi epoca noastră. Unele principii pietrificate şi unele scopuri considerate de neîndoit ne orbesc faţă de efectele negative asupra patrimoniului de monumente finit, care produc de multe ori degradări ireversibile. Una din aceste teorii false este aceea că „ faţadele simple” nu necesită restaurare, restaurarea acestora ne fiind posibilă sau chiar necesară. Conform acesteia, recondiţi-1 17-18 noiembrie 2005 onarea unei asemenea faţade aparţine industriei de construcţii - cel puţin tehnic - nu diferă de renovarea unei faţade „oarecare”. în prima etapă, foarte puritană, a restaurărilor de monumente numai monumentele medievale erau tratate. De multe ori cu denumirea restaurării acestea au fost destul de drastic modificate în urma încercărilor de a le reda aspectul „ original” după săpături arheologice şi unele cercetări. Schimbările, completările epocilor următoare nu au fost respectate, munca lor a fost ghidată în primul rând de propria imaginaţie. Doarece o mare parte a monumentelor a suferit aceste transformări, atitudinea noastră, cunoştinţele noastre despre monumentele medievale sunt în mare măsură marcate de activitatea acestor arhitecţi puritani. Aceşti arhitecţi au fost limitaţi de posibilităţile tehnice şi de spiritul epocii respective. Astăzi persistă aceeaşi limitare în condiţiile prezente. Ce este restaurarea? Ce o deosebeşte de renovare? Restaurarea nu este un concept vechi. Vocaţia de restaurator este deasemenea un teritoriu nou, până azi nu s-a elaborat o definiţie cunoscută şi acceptată de întreaga societate cultivată. Nici organizaţiile de specialitate nu au ajuns la o părere echivocă în ceea ce priveşte definirea acestei vocaţii. în cadrul UE instituţiile de specialitate continuă efortul formulării definiţiilor adecvate. Probabil cel mai important este al doilea aliniat al principiilor de bază elaborate de ECCO2 la 11. iunie 1993: „Conservatorul restauratoru! nu este nici artist, nici meşteşugar. în timp ce artistul sau meşteşugaml este preocupat de crearea obiectelor noi, sau repară obiecte în sens practic, conservatorul/restauratorul se străduieşte pentru păstrarea patrimoniului cultural.” „Rolul principal al conservatorului/al restauratorului este acela de a păstra patrimoniul cultural pentm generaţiile de acum şi cele viitoare. Conservatorul/restauratorul ajută înţelegerea patrimoniului cultural, având în vedere importanţa estetică şi istorică a acesteia şi integritatea (originalitatea) sa materială. Conservatorul/ restauratorul stabileşte diagnosticul patrimoniului cultural, aplică tratamentele, întocmeşte documentaţia acestora şi îşi asumă responsabilitatea pentm toate acestea.” Activitatea de conservare/restaurare se împarte pe: investigaţiile în vederea diagnostizării, conservarea preventivă, conservarea, restaurarea, educarea, cercetarea. 2 Confederaţia Uniunilor Europene a Restauratorilor 96
