Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)
Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában
nu există posibilităţi pentru cultivarea plantelor fibroase sau a altor plante industriale. Nici prin eforturi mari nu este posibilă producerea cantităţii necesare de cereale, prin urmare exploatarea pădurilor şi confecţionarea şindrilei reprezenta sursa de venit a familiei. Prin tehnologia tradiţională aplicată, meşteşugarul este capabil de producerea celei mai durabile şindrile. Esenţa tehnicii constă în despicarea manuală a foilor de şindrilă de-a lungul fibrelor bradului. Pe foile de şindrilă astfel confecţionate apa se scurge mai uşor, şi au avantajul că se îmbibează mai greu cu precipitaţii (de iarnă), ceea ce ar provoca putrezirea lor. Pentru înlesnirea procesului muncii, majoritatea meşteşugarilor (din Vârşag) fac despicarea foilor de şindrilă folosind strung. Prin această metodă este imposibilă despicarea de-a lungul fibrelor, astfel nu mai prevalează capacitatea naturală de drenaj a lemnului, produsul este mai puţin rezistent, şi se produce deteriorarea acoperişului înainte de vreme. Cu ocazia deschiderii expoziţiei, legată de prezentarea de meşteşug, căutam să demonstrăm toate momentele despicării manuale a şindrilei, devenind prioritară antrenarea unui meşteşugar, cunoscător al tehnicii tradiţionale (foto 1-3.). Tehnologia care necesită mai mult timp şi energie reprezenta o atracţie nu numai din punct de vedre etnografic, pentru că, este evident, mecanizarea procesului de muncă este în detrimentul calităţii. Nici T. A. n-a optat pentru metoda manuală sub semnul păstrării tradiţiei, ci încerca astfel să răspundă cerinţelor pieţii, şi să servească cumpărătorii, cunoscători ai avantajelor tehnologiei. In zilele noastre relaţia dintre creator şi receptor este modelată în primul rând de gusturile receptorului, şi de la acesta nu fac excepţie nici produsele de artizanat, nici cele meşteşugăreşti. însă în cazurile amintite avem de-a face cu o reciprocitate practică, care se bazează pe raţionament. împletire din paie Paiul considerat produs secundar în cultivarea de grâu, poate fi folosit nu numai ca furaj, o altă formă de valorificare raţională o constituie confecţionarea împletiturilor, împletiturile din paie folosite în primul rând pentru confecţionarea pălăriilor, dar şi pentru elaborarea altor obiecte decorative, necesit îndemânare, pricepere. Perfecţionarea tehnologiei poate reprezenta sursă de venit pentru întregi familii. în mediul tradiţional rural, acest domeniu de meşteşugărie reprezenta o îndeletnicire, complementară producţiei agricole. Firele de paie recoltate înainte de seceriş erau depozitate până după terminarea sezonului agricol, fiind prelucrate în timpul lunilor de iarnă. Urmând sortarea împletiturilor după formă şi calitate, pălăriile era cusute la început, cu mâna, mai târziu cu maşina de cusut, acestea fiind presate în mulaje, iar în cele din urmă erau valorificate. în zilele noastre numele satului Crişeni - situat în valea pârâului Küsmöd - la graniţa vestică a Scaunului Odorhei, a devenit inseparabil de practicarea împletirii paiului. Modul de viaţă al locuitorilor acestei aşezări a fost determinat fundamental de producţia agricolă, însă pentru a-şi completa veniturile tot mai mulţi s-au apucat de confecţionarea şi valorificarea produselor meşteşugăreşti. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea pot fi menţionate mărturii, care atestă clar răspândirea largă a activităţilor de împletire a paiului în cadrul comunităţii, în anul 1897 aproape o sută de familii confecţionau împletituri din paie, iar o parte minoră a dobândit şi tehnologia cusutului pălăriilor.12 Diferit faţă de confecţionarea şindrilei mai sus relatate, activitatea meşteşugărească de faţă nu s-a transmis în urma iniţiativelor locale, ci prin răspândirea cunoştinţelor unei persoane venite în sat de la Hajdúnánás (Ungaria). împletirea paiului, devenită populară printre femeile din familiile mai sărace, cu moşie mai mică, a fost dezvoltată de unii (confecţionări de pălării) în „întreprinderi” la nivel de industrie casnică, iar alţii s-au mulţumit cu confecţionarea şi valorificarea produselor semifinite, adică a împletiturilor din paie.13 în cadrul expoziţiei menită să prezinte activităţile tradiţionale meşteşugăreşti - ca şi în numeroase ocazii de după aceasta - ne-am bizuit pe priceperea şi pe serviabilitatea familiei Sz. din Crişeni (foto 4-6.). Capul familiei, Sz. L. a posedat deja şi în timpul CAP-ului, autorizaţie meşteşugărească, şi s-a străduit ca priceperea de împletirea paiului a tuturor membrilor familiei să fie valorificată eficient. în pofida faptului, că niciodată nu s-au lepădat total de economia agrară, strădaniile din anii ce au urmat schimbării regimului, au vizat în primul rând extinderea industriei meşteşugăreşti, urmată de dezvoltarea turismului rural. Muzeul Pălăriei din Paie14, inaugurat în 2001, este exemplificarea extraordinară a faptului cum, prelucrarea paiului, având în localitate o vechime (doar) de un secol, printre condiţiile contemporane poate fi mobilizată şi drept capital de antrepriză. Este firesc că, dintr-o comunitate rurală putem relata despre puţine astfel de cariere de succes. La Crişeni exclusiv capacitatea iniţiatoare a familiei Sz. s-a concretizat in modul amintit. Majoritatea femeilor mai vârstnice practică şi azi confecţionarea împletiturilor din paie, însă în lipsa cunoaşterii fazelor următoare ale tehnologiei, şi mai ales prin restrângerea pieţei de desfacere, furnizează produse semifinite meşteşugarilor pălărieri. în timpul lucrărilor agricole pălăria confecţionată din paie avea o însemnătate obligatorie. în zilele noastre cererea faţă de pălăriile din paie este tot mai redusă, de aceea se arată o cerinţă pentru conceperea şi modernizarea noilor forme şi mijloace. în urma ingeniozităţii meşteşugarilor de-a lungul anilor au fost confecţionate suporturi pen-12 Jakab Ágnes: Nemzedékek és nemzetiségek Kőrispatakon. In: Pozosny Ferenc - Szabó Á. Töhötöm (szerk.): Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 12. Cluj-Napoca, 2004. 174-247. 13 István: A kőrispataki szalmafonás. In: Kós Károly (szerk.): Népismereti dolgozatok 1976. Bucureşti, 1976. 92-95. 14 P. Buzogány Árpád: A mesterséget mint élő hagyományt mutatják be. In: „A falut dicsőítem.” Népismereti írások. Odorheiu Secuiesc, 2003. 57-61. 90
