Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)
Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában
Păstrarea tradiţiei sau ocupaţie de nevoie? Zoltán Miklós Introducere Conferinţa de restaurare anuală, organizată de Muzeul Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc, de obicei, reprezintă şi un prilej de deschidere a unor expoziţii ale muzeului. Intenţia organizatorilor este, ca participanţii să aibă ocazia nu numai de a-şi îmbogăţi cunoştinţele legate de restaurarea şi conservarea obiectelor de artă, ci prin intennediul unor astfel de expoziţii, să aibă o perspectivă asupra tradiţiei materiale din Scaunul Odorhei. Pentru accentuarea acestui aspect - în unele cazuri - are loc şi o prelegere documentară legată de tematica expoziţiei. In anul 2006 expoziţia etnografică intitulată „Örökség” a constituit parte integrantă a conferinţei.1 * Prin intermediul expoziţiei temporale am urmărit să expunem pentru cei interesaţi îndeletniciri meşteşugăreşti reprezentative, care încă se mai practică în unele aşezări din regiune. Documentarea ocupaţiilor prezentate, valorificarea specificităţi lor locale şi reprezentarea acestora în forma unei expoziţii constituiau punctul de plecare. In scurta prelegere ţinută în cadrul conferinţei, prilej pentru vernisajul expoziţiei, erau prezentate acele principii care erau factori definitorii în realizarea expoziţiei. Am intenţionat să prezentăm corelaţiile observate în timpul lucrărilor preliminare ale expoziţiei, completând cu date noi materialul. Chiar dacă am avea la dispoziţie informaţii bogate, în cazul expunerii acestora, contextul muzeal generează condiţii şi constrângeri. Astfel nu este o sarcină uşoară reprezentarea unui segment al modului de viaţă tradiţional în aşa fel, încât să satisfacă „setea” vizitatorului, şi să nu ştirbească nici autenticitatea profesională. Considerăm importantă accentuarea acestuia, deoarece pe parcursul lucrărilor etnografice ne confruntăm permanent cu faptul că orice fel de produs meşteşugăresc este învestit cu atributul „de artă populară”. Mai ales activitatea de acest gen a intelectualilor, în multe cazuri, într-adevăr ar pune în evidenţă importanţa patrimoniului material tradiţional, dar aprecierile lipsite de controlul profesional potrivit, de obicei autentifică clişee neadecvate. Şi în Odorheiu Secuiesc putem aminti un mare număr de iniţiative publice, care în sine par de bună-credinţă şi care în majoritatea cazurilor pot deveni bază de reprezentare a colectivităţilor de meşteşugari. însă ar fi important 1 Expoziţia a fost deschisă de Sabján Tibor muzeolog al Muzeului Etnografic de Aer Liber din Szentendre a acorda atenţie cuvenită faptului, că există diferenţe mari dintre produsele prezentate şi patrimoniul material popular, canonizat de către literatura de specialitate. Uneori este vorba despre asocieri generate de neştiinţă, dar sunt mai frecvente cazurile, când târguri, expoziţii sau alte manifestări de acest gen primesc intenţionat atribute de artă populară. Evenimentele de acest gen - care aparent pun în evidenţă valorile locale - nu fac altceva decât servesc interese economice şi adâncesc şi mai mult abisul dintre valorile etnografice materiale reale şi produsele meşteşugăreşti contemporane. Reflectând şi asupra fenomenului sus menţionat, formulăm opinia noastră legată de ocupaţiile meşteşugăreşti existente şi în prezent. Titlul prelegerii - Păstrarea tradiţiei sau ocupaţie de nevoie? - ar fi o semnalare, sugerând discrepanţa ce poate fi sesizată în discursul opiniei publice la amintirea acestei tematici. Meseriaşi - Meşteşugari în comunităţile tradiţionale de agricultori, modul de viaţă se baza pe cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Cercetările istorice dovedesc, că în cazul oricărei comunităţi ţărăneşti din regiunile intracarpatice, factorul fundamental de asigurarea traiului era cel al agriculturii. Intensitatea producţiei depindea în mare măsură de metodele producţiei din diferitele epoci, de înzestrarea tehnică, sau de cultura economică a unei regiuni. Dar înainte de aceste componente de ansamblu, în primul rând, condiţiile ecologice erau cele care determinau calitatea traiului, obiceiurile consumatorilor, şi nu în ultimul rând, tendinţa spre direcţiile secundare şi terţiare. Aşadar modul de viaţă ţărănesc implica cultivarea pământurilor mai puţin roditoare, precum şi transmiterea atitudinii tradiţionale de agricultor. în devotamentul faţă de pământ putea fi observat şi o atitudine idilică, prin care munca fizică din agricultură era considerată ca implicaţie firească a traiului, nu ca o povară. Prin diviziunea muncii în cadrul familiei încercau direcţionarea forţei de muncă umane asupra producţiei, dar în multe cazuri, nici aşa n-au reuşit acoperirea consumului familiei. Rolurile de producător şi de consumator se concentrau în aceeaşi unitate economică, şi acest lucru nu se limita numai la producţia agricolă, ci s-a manifestat şi în confecţionarea uneltelor. Modul de viaţă caracterizată prin autoaprovizionare impunea cunoaşterea acestei activităţi, prin urmare, orice gospodar în măsura aptitudinii sale, încerca să 87
