Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 7. (Székelyudvarhely, 2008)

Herceg Zsuzsanna: Új anyagok, új eljárások a szilikátalapú műtárgyak restaurálásában

Tot aici se poate încadra ablarea picturilor murale baroce dezvăluite lângă castelul de la Gödöllő (foto 16.). După cunoştinţele ce ne stau la dispoziţie această pictură a stat mereu în aer liber sub nivelul pământului. Din acest punct de vedere se şi poate considera pictură de faţadă. Practic putem enunţa că această pictură a căzut victimă restaurărilor „ zgomotoase”. Astăzi ea aşteaptă într-un depozit desprinsă în tehnica „ stacco a massello”, în timp ce în locul ei original rugineşte un ascensor de marfa nefolosit vreodată. în marea grabă nu s-a realizat nici cercetarea necesară, astfel probabil nu vom mai afla niciodată ce a fost de fapt această pictură murală. în acest caz interesul comercial a nimicit crunt interesele protecţiei patrimoniului (interesele societăţii). Desfăşurarea încă nu se arată.

Faţada Muzeului Naţional al Ungariei

Probabil cea mai palpitantă restaurare, în care am fost implicaţi doar parţial, a fost restaurarea faţadei Muzeului Naţional al Ungariei.

înainte de intervenţiile de restaurare am efectuat cercetări asupra pereţilor, rezultatele cărora nu le-am înţeles la momentul respectiv24 (foto 17-19.). Acesta avea două motive: lipsa de orientare precedentă în literatura de specialitate şi dimensiunea prea scăzută a suprafeţelor prelevate, în ciuda acestora în noi s-a format totuşi o imagine, care putea fi rafinată prin continuarea cercetărilor. Dezvoltând cele aflate atunci, muzeul arăta probabil în felul următor:

Se vedeau probabil porţiuni mari din suprafaţa de piatră, ex. peretele parterului la colţuri şi la intrările laterale, coloanele, toţi pilaştri, întreg timpanul, ancadramentele ferestrelor de pe faţadă şi marea parte din atică (fig. 12- 13..foto 18-19.).

Profilul cornişei era mai bogat articulată decât se vede astăzi. Unele detalii au fost acoperite ulterior cu tencuială

(fig- 8., foto 17.).

Pe baza celor de mai sus se poate înţelege următoarea apreciere:

„Această clădire nici frumoasă, nici prea funcţională... se apropie tot mai mult de forma sa finală...şi masa imensă de piatră domină în deplină glorie asupra coioabelor gârbovite din jurul ei.”25

Din citatul de mai sus reiese că aspectul clădirii era dominat de efectul de piatră. Acesta corespunde celor dezvăluite de cercetare: toate elementele arhitecturale însemnate earu într-adevăr din piatră naturală, suprafeţele de cărămidă erau acoperite cu tencuială nezugrăvită, în imitaţie de piatră cvadrată. Aşadar clădirea arăta într-adevăr de parcă era construită din piatră asemănător unora din capodoperele clasicizmului.

Founds. In: A kiemeléstől a bemutatásig (De ta ridicare din sit la prezentare), pp. 35^45.

24 Cercetările au fost realizate de către: Basics Beatrix, Bóna István, Gulyás Csilla, Dr. Morgós András, Szebeni Nándor, 1997.

25 In: Honderű (Optimism patriotic), 1847, június 22.

Pe parcursul cercetărilor Szebeni Nándor credea că zugrăveala imita prin culoare piatra.26 Aceasta părea o soluţie la îndemână. Coloritul faţadelor în imitaţie de cărămidă şi piatră are tradiţie de secole în Europa.27 Faptul că în secolul al 19-lea nu doreau o faţadă zugrăvită reiese din propunerea din 1892 de a placa faţada cu un material nobil.28

în sprijinul soluţiei alese în urma renovării vine faptul că deşi în proiectele originale de Pollack figurează imitaţia de piatră fig. 9.), în fotografiile lui Klösz aceasta nu se vede fig. 11.). De aceea s-a presupus că proiectul de imitaţie de piatră nu s-a realizat. La prima auzire pare un argument plauzibil, deoarece înfăţişarea finală arată diferenţe însemnate faţă de planurile originale. în acelaş timp faţada era ornamentată în imitaţie de piatră până la începutul anilor 1960. Aşadar imitaţia de piatră nu s-a restaurat cu explicaţia că aceasta era o schimbare ulterioară şi nu exista din faza iniţială. Ideologia coloritului prezent era să se coloreze întreaga faţadă în culoarea pietrei, astfel realizându-se intenţia originală a lui Pollack. Rămâne decizia vizitatorilor dacă astăzi clădirea are sau nu aspect de piatră.

Printre fotografiile Muzeului de la Kiscell studiate prin bunăvoinţa doamnei dr. Demeter Zsuzsanna în fotografia lui Heidenhaus din 1859 fig. 10.) într-adevăr nu se văd la prima vedere acele imitaţii de piatră. Aceeaşi situaţie la imaginea luată de Klösz în 1878 fig. 9.). în schimb într-o fotografie anonimă datând din jurul anului 1880 se pot observa mai ales în zonele umbrite aceste suprafeţe cu imitaţie precum şi suprafaţa placată a aticii fig. 12.). Acelaşi lucru se poate observa şi într-o altă fotografie de la începutul anilor 1880 fig. 13.). în ambele fotografii ornamentul pare deteriorat. Cum este posibil? în urmă cu doi ani nici nu existau imitaţiile şi acum sunt deja deteriorate.

Ne-a îndreptat către soluţionare observaţia că aceste imitaţii erau cel mai vizibile în zonele umbrite. Scanând imaginile lui Heidenhaus şi Klösz prin tehnicile digitale în zonele umbrite s-a putut evidenţia aceeaşi structură. Prin urmare, deşi cu ochiul liber ele nu se pot vedea, aceste ornamente în imitaţie de piatră există şi în aceste fotografii.

Care este explicaţia? Motivul trebuie căutat în evoluţia tehnicii foto. Fotograful Gadányi György a atras atenţia asupra unei posibilităţi. în 1873 Hermann Vogel Wilhelm29 elaborează emulsii noi pentru fotografiere. Emulsiile de dinainte erau cu adevărat sensibile doar la luminile albastre. Cu cât era mai intensă nuanţa albastră a unei suprafeţe, cu atât mai multe detalii se puteau înregistra. Primele două fotografii capturează clădirea cu faţada în plină lumină, astfel suprafeţele sunt dominate de nuanţe calzi ale luminii solare, prin urmare ornamentele în relief se pierd fig. 10-11.).

26 Szebeni Nándor: A Magyar Nemzeti Múzeum rövid építéstörténete, homlokzati és beltéri falfelületeinek festése (Scurtă istorie a construirii Muzeului Naţional al Ungariei, picturi murale de faţadă şi din interior). In: Kutatási dokumentáció (Documentaţie de cercetare), 1997. p. 12.

27 Manfred Koller: „Steinfarbe” und „Ziegelfarbe” in der Architektur und Skulptur vom 13.-19. Jahrhundert. Teil 1. In: Restauro 1/2003. Teil 2. In: Restauro 2/2003.

28 Szebeni, o.c. p. 13.

29 1834-1898

104