Ciubotă, Viorel: Vicariatul Naţional Roman din Carei (Satu Mare, 1997)
Cap. I Crearea Vicariatului Naţional Român Carei. Premise istorice
de 18 noiembrie când la Cărei era convocată o mare adunare populară a localităţilor din acest cerc electoral. Având convingerea că legile canonice erau de partea lui, episcopul nu a catadixit să răspundă la această adresă, cum nu va răspunde nici la următoarele, trimiţându-şi în mod regulat circularele ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Adunarea din 18 noiembrie 1918 s-a desfăşurat în sala mare a primăriei din Cărei la ea luând parte intelectuali şi ţărani din satele cercului electoral Cărei: Moftinu Mic, Sanislău, Portiţa, Resighea, Dindeşti, Domăneşti, Sânmiclăuş, Istrâu, Ciumeşti, Andrid, Tiream, etc/0. După constituirea Consiliului Naţional Român cercual Cărei în frunte cu Romul Marchiş, s-a trecut la discutarea problemei Hajdúdorogului. Cel care a luat cuvântul a fost şi de data aceasta un mirean, dr. Cornel Pop, directorul sucursalei careiene a băncii “Bihoreana" din Oradea, care amintind despre importanţa revoluţiei şi marile ei cuceriri şi în primul rând principiul autodeterminării, a considerat “nedreaptă încorporarea forţată a poporului român sub jurisdicţia episcopiei de Hajdúdorog". Ca participant la adunarea din 13 noiembrie de la Satu Mare, după ce aduce la cunoştinţa adunării hotărârile luate acolo, propunea “proclamarea unui vicariat naţional român independent, subordonat doar Sf<ântului> Scaun apostolic de la Roma, pe durata cât se va realiza reîncorporarea la vechile dieceze, având toate privilegiile care se cuvin, pe baza dreptului canonic locţiitorilor de episcopi cât scaunul episcopal e vacant..."^. Adunarea populară a primit această propunere “cu un entuziasm de nedescris şi, în acest sens, proclamă Vicariatul Naţional Român, independent, alegând de vicar, în unanimitate, pe arhidiaconul din Cărei Romulus Marchiş, căruia îi jură stimă şi supunere obligatorie în chestiunile bisericeşti şi confesionale şi indică vicarului nou ales să raporteze aceste hotărâri Consiliului de Miniştri a Republicii ungare şi nunţiaturii apostolice în scopul recunoaşterii legale şi de drept a acestui vicariat Astfel lua sfârşit, prin voinţă populară, unul dintre cele mai grele momente din istoria românilor sătmăreni. 19
