Ciubotă, Viorel: Vicariatul Naţional Roman din Carei (Satu Mare, 1997)
Cap. I Crearea Vicariatului Naţional Român Carei. Premise istorice
Vetiş (846), Petea (200) cu filiile Atya (72), Dorolţ (125) şi Géc (34). în lojib (348), Sătmar (696) şi filiile Râpold (12), Sályi (51), Tyukod (52) ale parohiei Porcsalma slujba se ţinea în română şi ruteană. în Odoreu (771) cu filiile Berindan (148), Cucu (124), Mărtineşti (118), Satu Mare (924) slujbele se ţineau doar în maghiară. Iar în Cărei (1564), Oar (244) cu filiile Csenger (274) şi Dara (96), Porcsalma (243), Csengerújfalu (270), slujbele se ţineau în română, maghiară sau ruteană. într-una singură şi anume la Csegöld slujba se ţinea în maghiară şi ruteană. Deci în marea lor majoritate (22) parohiile foloseau în exclusivitate limba română, doar în trei slujindu-se numai în limba maghiară sau ruteană17. După 45 de ani geograful maghiar Fényes Elek în cele 46 de parohii care vor adera la Vicariatul Naţional Român de la Cărei găsea următoarea situaţie: în 30 se vorbea limba română doar 16 fiind considerate în totalitate maghiare1®. Dar şi în ceea ce privea cele 16 localităţi “maghiare” vom cita doar trei exemple al modului cum a înţeles celebrul geograf maghiar să facă clasificarea. Astfel la satul Erkenéz amintit de Fényes ca maghiar şi unde comunitatea grecocatolică număra 800 suflete faţă de 32 romano-catolici, 14 reformaţi şi 6 evrei se nota “Locuitorii ar fi români dar preferă să vorbească mai mult în maghiară şi o vorbesc mai bine” (“Lakosai oláhok volnánok, de magyarul jobban, s inkább így beszélnek”)19 La Botiz notat tot ca maghiar unde erau 1800 greco-catolici, 60 reformaţi şi 40 evrei se nota “Greco-catolicii sunt de origine română, dar ştiu mai bine ungureşte", (“A görög katolikus oláh eredetűek, de magyarul jobban tudnak..,”)20. La fel la Leta Mare amintită ca maghiară dar unde cei 1865 de grecocatolici “în marea lor majoritate vorbeau şi româneşte" (kiknek nagyobb része oláhul is beszél")21. La fel procedează Fényes şi cu localităţile Nyír Adony, Pişcolt, Pocsaj22. Acelaşi lucru îl întâlnim şi în Şematismele pe anii 1854 şi 1867 ale episcopiilor de Oradea şi Gherla, unde marea majoritate a celor 46 de localităţi sunt amintite ca având limba liturgică română (39), 4 cu limba liturgică ruteană, 2 cu limba liturgică română şi ruteană şi una cu limba liturgică română şi maghiară (Satu Mare)2®. Este sigur că în a doua jumătate a secolului al XlX-lea asistăm la un proces de maghiarizare care se va accentua mai ales în primul deceniu al secolului al XX-lea, când o parte a acestor localităţi s-au maghiarizat aproape în totalitate (Makó, Hosszupályi, Kokad, Porcsalma, Csenger, etc.) dar fără a-şi pierde complet conştiinţa 10
