Enyedi, Ştefan: Orgile istorice din judeţul Satu Mare (Satu Mare, 2004)
Orga in ţinutul Sătmarului
(azi: Slovacia). Din această perioadă a rămas şi prima reprezentare a instrumentului din ţinutul nostru, în Liturghierul scris la Ciukard (lângă Bratislava), dar păstrat la Alba Iulia. La începutul secolului XVI, în catedralele şi mănăstirile mari ale Regatului Ungar deja existau orgi. Instrumentul se bucura de o popularitate mare la curtea regală din Buda (de exemplu, pe vremea Corvinilor), iar, apoi, la curţile voievodale din Alba Iulia. Răspândirea ulterioară a fost frânată şi amânată, cel puţin cu un secol şi jumătate, de ocupaţia otomană de după bătălia de la Mohaci (1526), mai apoi, şi mai ales în Ardeal, de refuzul de a utiliza orga la slujbele divine a calvinilor şi unitarienilor ce s-au extins în regiune. Centrele de construcţii de orgi în secolul XVII au devenit, în primul rând, oraşele din nordul Regatului Ungar şi cele săseşti din sudul Transilvaniei. Meşteri renumiţi transilvăneni din a doua jumătate a secolului au fost, Johannes Vest, care s-a mutat în Sibiu din Banska Bistrica (Slovacia), şi călugărul franciscan de origine română loan Căianu, care şi-a desfăşurat activitatea în Şumuleu-Ciuc. Orga şi-a dobândit rolul de acompaniament al cântecului în limba maternă a comunităţii la începutul secolului XVIII. De la sfârşitul secolului XVIII (mai precis după sinodul reformat din Mugeni — 1761), orga începe să fie folosită la slujbele divine, atât în biserica reformată, cât şi în cea unitariană. Primele ateliere de construit orgi în bazinul de est al Tisei (de exemplu, în Timişoara, Arad, Oradea) au început să apară doar la sfârşitul secolului XVIII, iar la Satu Mare de la începutul secolului XIX. (pl. a Hunyadiak idején), majd a gyulafehérvári fejedelmi rezidencián is. További elterjedését a mohácsi vészt követően (1526) mintegy másfél-két évszázadra visszavetette a török megszállás, s — különösen Erdélyben — az orgona istentiszteleti használatát elutasító kálvinizmus és unitarizmus elterjedése. A XVII. századi orgonaépítés központjai elsősorban az északmagyarországi és erdélyi szász városok voltak. A század második felének neves erdélyi mesterei a Besztercebányáról (ma Banská Bystrica / Szlovákia) Nagyszebenbe települt Johannes Vest, illetve a román származású ferences szerzetes, a Csíksomlyón működő Kájoni János. A hangszer szerepe a XVIII, század elejétől lett a nép anyanyelvű énekének kísérete. Ez időtől, a század közepétől (az 1761-es bögözi református zsinattól) illetve a XIX. század elejétől kezdte újra használni az orgonát a református és az unitárius egyház. Az Alföld keleti felén, pl. Temesvárt, Nagy-váradon csak a XVIII, század végétől, Szatmáron a XIX. század elejétől létesültek orgonaépítő műhelyek. Orga în ţinutul Sătmarului Deocamdată, nu se poate şti cu exactitate când a ajuns orga în ţinutul Sătmarului. Se presupune că, la mijlocul secolului XV, mai precis, în 1452, când Iancu de Hunedoara a pus să se demonteze orga din Baia Sprie şi să fie dusă pe moşia lui, în cetatea Zólyom din Ungaria de Vest. Aproape sigur drumul instrumentului trebuie să fi trecut prin Satu Mare. In oraş au fost mai multe mănăstiri: a călugărilor franciscani (1335), a călugăriţelor dominicane (1339). „História Domus“ a parohiei „Sfântul Apostol şi Evanghelist loan“ menţionează că franciscanii „în 1535 au ales ca gardian pe Kárpáti Valentin, ca preot ajutător pe Dombai Nicolae şi ca organist pe Buday loan. Prin urmare, răspândeau sârguincios cuvântul Domnului şi cântau cu acompaniament de orgă pentru slăvirea măreţiei Domnului.“ In 1556 franciscanii au fost izgoniţi din oraş şi nu se ştie ce s-a întâmplat cu orga lor. La primul sinod protestant ţinut la Ardud, în 1545, nu s-a discutat nimic despre orgă. La al 2-lea sinod din Ardud, la 24 Februarie 1555, printre altele, este Az orgona Szatmárban Nem tudjuk pontosan mikor került az első orgona Szatmárra illetőleg környékére. Csak feltételezzük, hogy a XV-ik század közepe táján, pontosabban 1452-ben, amikor Hunyadi János leszereltette a felsőbányái templom orgonáját és saját birtokára, Zólyom várába vitette, a hangszer útja Szatmáron keresztül vezetett. A városban több kolostor is működött, a férfi ferenceseké 1335-től, a domonkos rendi női szerzetesrend pedig 1339-től. A Szent János apostol és evangélista plébánia „História Domus“-a említést tesz arról, hogy a ferencesek „1535-ben megválasztották: Kárpáti Bálintot guardánnak, Dombai Miklóst igehírdetőnek (segédpáternek) és Buday Jánost orgonistának. Tehát szorgalmasan hirdették Isten igéjét és Isten nagyobb dicsőségére orgona kísérettel énekeltek.“ A ferenceseket 1556-ban elűzték Szatmárnémetiből. Az orgonával nem tudjuk mi történt. Az első erdődi zsinaton, 1545-ben, még nincs szó az orgonáról. A második erdődi zsinat, 1555. február 24-én többek között elítéli, hogy: „aminap Óváriban az 11
