Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)

Capitolul IV

Fapt este că, după funcţionarea şcolii timp de aproape 40 de ani, în 1 septembrie 1902 aceasta s-a desfiinţat, lăsând remarcabilul corp profesoral în voia sorţii.

Renunţarea la înfloritoarea şcoală confesională a comunităţii s-a petrecut în caz de forţă majoră, pentru că oraşul nu a fost dispus să acorde subvenţionarea diferitelor confesiuni şi astfel într-o anumită măsură a adus în stare de forţă majoră confesiunile, printre ele şi comunitatea evreilor ortodocşi.

însă faţă de această întâmplare, fapt istoric este, şi reiese şi din cele de mai sus, că episcopia romano-cat. sătmăreană nu a fost dispusă să-şi predea şcoala statului şi dacă altfel nu s-a putut, s-a angajat să o susţină din propriul buzunar.

Ruptura survenită în 1898 a slăbit comunitatea evreiască şi a fost mai degrabă una intelectuală decât materială, noua comunitate nu dispunea de averi sau alte fonduri şcolare, şi se pare că s-a temut că faţă de susţinerea gratuită a învăţământului public, nu va putea să-şi susţină şcoala din forţe proprii.

Totuşi, ar fi fost foarte frumos dacă s-ar fi angajat la salvarea propriei şcoli, însă aceasta nu s-a întâmplat şi după părerea noastră închiderea şcolii evreieşti a avut un efect păgubos asupra continuării culturalizării evreilor sătmăreni din clasele de rând. *)

*) Istoria şcolii comunităţii, a scris-o în 1902 şi directorul-profesor Halász Mór în „Istoria şcolii populare izr. sătmărene” (A szatmári izr. népiskola története) într-un caieţel doar de o singură

70