Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)
Capitolul II
35» căpităniei şi să li se aducă la cunoştinţă, că dacă în termen de 8 zile nu sunt predate certificatele necesare stabilirii în oraş şi cererea însoţitoare pentru a fi prezentate în şedinţă, vor fi expulzaţi din oraş, şi pentru ca această hotărâre să fie perfect dusă la bun sfârşit, se aşteaptă să-şi dea silinţa şi multă prestanţă autoritatea căpităniei.” Care a fost urmarea acestei hotărâri s-ar putea doar bănui: hărţuirea evreilor. în orice caz putem constata, că în anul 1852 majoritatea cererilor de stabilire predate au fost refuzate de consiliu aproape fără excepţie, în măsura în care acesta nu s-a mulţumit cu certificatele de moralitate acceptate pe baza obiceiului de până în acel moment, ci a pretins de la cei ce doreau să se stabilească şi certificate amănunţite despre meserie, despre situaţia afacerilor şi averii lor. Astfel, consiliul a refuzat vreo cincisprezece cereri până când a favorizat totuşi, primirea a câtorva. Printre ultimele a fost şi aceea ce aparţine unui fost „militar grenadier” (Rosemberg József născut la Măndok), a lui Heilprin Izsák din Ungvâr care s-a prezentat cu certificate deosebit de bune, precum şi cererea învăţătorului localnic Neuman Izrael. Tabelul nominal al celor refuzaţi a fost următorul: Grosz Mózes din Ambud, Schwimmer Mayer din Tarna Mare, Holstein Sándor din Apa, Favecs Hersko din Atea, Levinger Leopold din Craidorolţ, Izsák Jónás din Odoreu, Zachariás Ferenc din Petin, Markovits Elek din Gherţa, Templényi Izsák din Lazuri, Hersli Áron din Corod. 44
