Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)

Capitolul I

sătmărean, în spiritul principiilor umaniste înălţătoare, aduce la ordine oraşul Sopron, care este încă tot cu o atitudine conservatoare şi ar dori iniţierea de măsuri restrictive pe plan naţional împotriva evreilor, pentru a-i ţine departe de societatea oraşelor regale. Atunci consiliul din Satu Mare a răspuns oraşului Sopron astfel: „Nu ne putem împotrivi locuirilor evreilor în oraşele regale, luând în considerare simţământul uman, şi nici din punct de vedere politic.“ Din 1841 în protocoalele consiliului sunt date mai multe numere pentru permise de stabilire în oraş. Astfel, sub numărul 259 evreul Klein Bertalan, comerciant din Kisvârda, cere permisul de aşezare, şi pe baza certificatului bun consiliul i-1 dă, dar totodată îl îndrumă spre asociaţia comercianţilor pentru ca să-şi câştige dreptul de practică. Ulterior Klein Bertalan face reclamaţii, pentru că asociaţia comercianţilor îi pretinde o taxă de încorporare de 50 de frt., cerând reducerea la 15 frt. a acesteia. Consiliul i-a dat cauza judecătorului Jeney György - care la rândul lui era şi delegat al asociaţiei - să dea lămuriri şi să întocmească un raport. în acelaşi an şi Klein József din Ungvâr, meşter turnător de cupru, cere permisul de stabilire, având anexat cererii sale un certificat de moralitate eliberat în 1838. însă consiliul prudent, înainte de a hotărî, doreşte să ştie cum s-a comportat apelantul de la data eliberării certificatului din Ungvâr şi de aceea pretinde un certificat 26

Next

/
Oldalképek
Tartalom