Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Gheorge Buzatu: România şi prăbuşirea hotareklor în 1940
angoasă ale crizelor survenite, ele poartă răspunderea lor, distinctă, pentru conducerea ţării pe toboganul prăbuşirii24. Se impune faptul că a arunca, pentru nenorocirile anului 1940, tot răul pe seama factorului extern este o soluţie prea lesnicioasă dar ireală pentru toate cauzele, majore ori minore, ale crizei ce a afectat România pe moment, dar cu consecinţe îndelung străbătă&are în timp. Nu putem să nu recunoaştem că forţele politice de la Bucureşti au optat prea uşor şi rapid pentru soluţia evacuării regiunilor istorice din est, ele aflându-şi fără mare greutate un alibi convenabil pentru actul lor: izolarea politico-diplomatică a ţării, imposibilitatea obţinerii asistenţei militare din partea Angliei (rămasă singură în faţa asaltului german) şi a Franţei (nevoită să capituleze la 22 iunie 1940) şi voinţa de-a păstra nucleul statului român, precum în 1916-1918 când România fusese redusă la Moldova dintre Carpaţi şi Prut, dar care trebuia să constituie magnetul ce avea să atragă, la sfârşitul presupus fericit al ostilităţilor aflate în curs, pe toţi românii laolaltă, aidoma ca în 1918. Era, evident, un scenariu anticipat fericit, căci s-a exclus posibilitatea ca U.R.S.S., cotropitorul din iunie 1940, să se numere printre învingători, iar România, tocmai pentru că va tenta să corecteze nedreptatea, în tabăra opusă, adică alături de Germania, cum s-a şi întâmplat. Evacuările admise în 1940, desfăşurate şi sub presiunea şi acţiunile reprobabile ale minorităţilor (în primul rând, ale evreilor2S), mai aveau ele să fie, cum s-a presupus prea grabnic la reuniunile Consiliilor de Coroană din 27 iunie 1940, temporare? Or, dimpotrivă numai admiterea riscului unui război cu U.R.S.S. ori poate - cine ştie - a bluff-ului sovietic din 1940, deci alegerea variantei bătăliei pentru apărarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, era în măsură să scutească România de toate improbabilităţile şi ameninţările grozave ale viitorului apropiat şi care, acum, a devenit deja trecutul recent cu un întreg lanţ de tragedii. Nu neglijăm că, în iunie 1940, decizia Bucureştilor a mai avut o consecinţă pe deplin resimţită în deceniile care au urmat: participarea României la ostilităţile generale în tabăra Germaniei (între 1941 şi 1944), fapt aspru sancţionat de învingători la Armistiţiu şi la Pace (în 1944 şi, respectiv, în 1947) ori respins şi în prezent de către comunitatea internaţională, pe motive mai mult ori mai puţin plauzibile. Bănuim că, în rândurile precedente, am prezentat şi examinat fapte şi procese care, sub raport strict metodologic se subsumează schemei clasice26 oferită la confluenţa anilor ‘50-’60 de către maeştrii “şcolii franceze” în domeniul istoriei relaţiilor internaţionale (Pierre Renouvin, Jean- Baptiste Duroselle ş a.). Astfel, pe de o parte, în producerea şi derularea evenimentelor surprindem acţiunea categorică a forţelor profunde, precum: factorii geografici, condiţiile demografice, forţele economice, cele financiare, sentimentul naţional, naţionalismele, sentimentul pacific. Pe de altă parte, s-a impus intervenţia omului de stat, cu toate elementele care au motivat-o, adică: personalitatea omului de stat, omul de stat şi interesul naţional, acţiunea forţelor profunde asupra omului de stat, acţiunea omului de stat asupra forţelor profunde şi, în sfârşit, decizia. Calchiate pe o atare schemă, raţiunile şi desfăşurările întîmplărilor anului 1940 precum şi intervenţiile variilor personaje ne conving, finalmente, că în evoluţia cazului decisiv s-a dovedit rostul omului de stat, în cazul România - al Regelui Carol al ll-lea (cu voinţa-i nestrămutată de a-şi păstra situaţia cu orice preţ, inclusiv acela de-a admite prăbuşirea graniţelor României Mari), iar în cazul U.R.S.S. - al lui I.V. Stalin şi V.M. Molotov - decişi să aplice protocolul secret de la 23 august 1939, inclusiv cu riscul unui război numai iniţial “zonal” sovieto-român27. Note 1. Vezi Arnold J. Toynbee, Veronica M. Toynbee, eds., Survey of International Affairs. 1919 - 1946: The World in march 1939. London, Oxford University Press, 1958; Arnold J. Toynbee,-9-
