Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Marcel Ştirban: Biserica greco-catolică şi puterea politică. Premisele desfiinţării Bisericii Românie Unite

Evitarea pericolului pentru Ţară, Neam şi Biserica noastră a fost un mesaj al tuturor acţiunilor ierarhilor Bisericii Românilor Uniţi în acea vreme, ca şi mai târziu, şi în primul rând al episcopului loan Suciu, ca administrator apostolic al întregii provincii Mitropolitane. Pe umerii săi apăsau mari răspunderi. El a înţeles că trebuie să îmbărbăteze şi să dea curaj oamenilor, preoţilor şi credincioşilor, dar şi să-i facă să înţeleagă preţul ce li se va putea cere: supremul sacrificiu. Nu găsim nimic războinic în ceea ce propune, dar demn e totul. E o pregătire pentru viaţă şi pentru triumful Bisericii, din care nu exclude, ci dimpotrivă, presupune jertfa preoţilor în primul rând. Aşa cum se va şi întâmpla de fapt.

Această înaltă profesiune de credinţă nu o găsim doar exprimată într-un singur loc şi spusă odată pentru totdeauna. Revine mereu, în alte circulare, în multe predici, deşi ştia că era urmărit şi rău înţeles de oamenii puterii. La 1 iunie 1947 i se cere, de exemplu, din partea Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Bucureşti, Serviciul II Informaţii, prin Cabinetul Ministerului Cultelor să dea explicaţii pentru nişte pretinse afirmaţii făcute în cadrul unei predici din Catedrală, de Sfintele Paşti. Fusese învinuit că “s-a exprimat, printre altele, că Simbolul învierii creştine este crucea lui Cristos. Simbolul învierii naţiunii noastre este Tratatul de pace /din 1947/ care este lespedea de pe mormântul neamului. Prin suferinţă si răbdare creştinească vom reuşi să dărâmăm lespedea de pe mormânt şi să învie neamul. Dacă nu vom face aceasta vom muri, aşa cum au mormântul în istorie multe neamuri”. în încheiere a mai rostit următoarele: "viata si libertatea îti trebuieşte tie omule acum când nu se poate vorbi de libertate, acum când normalele (Sic)/ probabil mormanele/ de

cadavre cresc tot mai mari, iar temniţele si lagărele sunt pline de deţinuţi politici ’18.

Nu erau, desigur, nici cuvintele şi nici ideile episcopului loan Suciu. Spusese, fără îndoială, în ziua de Paşti multe lucruri, dar toate în stilul său, cu prudenţă, acoperite în fraze filozofice, desigur mai greu de reţinut şi tot aşa şi de înţeles, de auditoriul oficial. “Dacă a-şi fi rostit ilogismul primelor trei aliniate - răspunde episcopul loan Suciu Ministerului Cultelor - nu ştiu cum asi mai putea ocupa locui de răspundere pe care-l ocup”19. Promite - dacă se doreşte - reproducerea textului predicii de Sf. Paşti. Aminteşte, în acelaşi răspuns, că în problema denunţurilor, fără îndoială foarte frecvente, s-a adresat şi Ministerului de Interne, Avram Bunaciu.

Episcopul loan Suciu ştia că în acele vremuri grele pentru Biserica noastră trebuie să se roage mult providenţei, să-şi pregătească armata de suflete, dar şi să înfrunte puterea omenească pornită să distrugă o Casă de rugăciune străveche românească. Cu o înfăţişare întotdeauna blândă şi pioasă, cu manifetări numai în cea mai pură tradiţie creştinească de adâncă şi adevărată iubire faţă de oameni, avea puterea şi harul divin de a pătrunde în esenţa lucrurilor şi de aici şi ştiinţa şi priceperea de a lua atitudini hotărâte şi decizii curajoase, adecvate situaţiilor create. De aceea el a continuat să vorbească în biserică, să trimită pastorale şi au continuat, în acelaşi timp, şi urmăririle şi denunţurile împotriva lui.

La 18 august 1948 a fost chemat episcopul auxiliar al Vicariatului general de la Bucureşti, Vasile Aftenie la Ministrul Culturii, Stanciu Stoian, pentru a-i relata despre o nouă ştire culeasă de Ministerul Informaţiilor. Era vorba de Circulara pastorală citită în bisericile române unite la 15 august 1948, fără a avea în prealabil aprobarea respectivelor ministere - al Informaţiilor şi al Culturii. Vasile Aftenie este rugat să transmită episcopului loan Suciu că acest lucru “este contra prevederilor legale“ şi invită ca “orice dispoziţie de ordin general dată credincioşilor trebuie

aprobată în prealabil de organele respective”19.

Ministrul Culturii era informat că şi în bisericile romano-catolice s-a citit o astfel de circulară “dar de cuprins mai vao. oe când circulara citită în bisericile române unite a fost mai precisă, făcându-se aluzie la unirea noastră cu biserica ortodoxă. în consecinţă - se spunea în continuare - este interzisă difuzarea acestui fel de pastorale sau circulare, oe ocolite, dacă cenzura nu admite tipărirea lor”29.

Desigur august 1948 reprezintă un alt moment, chiar o altă etapă în drumul pregătit mereu, din 1945 împotriva Bisericii Române Unite.

Biserica Greco-Catolică - Biserica Românilor Uniţi, şcolile ei, au început să fie lovite şi loviţi nu dintr-o dată (nu numai în 1948) şi nici numai de Ciocanul şi Secerea făurite în afara ţării. Erau ambele unelte specializate dar nu şi automate. Nu putea merge totul de la sine, ci dimpotrivă, se cerea, pentru o ‘‘nouă construcţie" şi o “nouă temelie”. Şi ea s-a pornit în martie 1945 şi s-a desăvârşit în anii ce au urmat, după modelul şi chiar planul gândit la Moscova, acceptat la-81 -