Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dumitru Şandru: Regimul cetăţeniei locuitorilor din nordul Transilvaniei

Viena era nul şi inexistent şi, în consecinţă, - potrivit opiniei autorului citatului ordin - teritoriul respectiv ar fi făcut totdeauana parte din România3®. Astfel, ungurii fugiţi în nordul Ardealului nu mai erau consideraţi nici măcar absenteişti. asigurându-li-se în plus dreptul de a beneficia de împroprietărire, potrivit dispoziţiilor legii de reformă agrară din 23 martie 1945. Or, aşa cum s-a menţionat, mulţi maghiari plecaseră din ţară odată cu cedarea acestui teritoriu, alţii au trecut frontiera după 30 august 1940, iar alţii au dezertat din armata română, înrolându-se în cea ungară.

Toleranţa guvernului Petru Groza faţă de transfugii maghiari este reliefată într-un memoriu trimis la 7 martie 1946 Comisiei centrale de refomă agrară de către preşedintele Comisiei pentru îndrumarea aplicării reformei agrare din judeţul Alba, judecătorul Nicolae Demco: persoanelor care au plecat din ţară odată cu cedarea nordului Transilvaniei, - optanţii - fie că au trecut clandestin frontiera după această dată, fie că au dezertat din armata română refugiindu-se în Ungaria li s-a recunoscut cetăţenia prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne din 12 februarie 1946, care declara că Diktatul de la Viena era nul şi că, în consecinţă, nordul Ardealului făcuse totdeauna parte din România. Dar, - opina Demco - se poate susţine şi un punct de vedere contrar, socotindu-se că aceste persoane, plecând din teritoriu! în care se exercita suveranitatea statului român într-un teritoriu în care aceasta nu se exercita, se sustrăseseră comunităţii de soartă cu

naţiunea română, astfel că ei puteau fi consideraţi absenteişti43

Cu toate că instanţa supremă în materie de reformă agrară a acceptat punctul de vedere exprimat de Demco, el nu şi-a găsit corespondenţă în practică. Prin ordinul circular nr. 164670, transmis telegrafic la 15 aprilie 1946 prefecturilor judeţelor Cluj, Mureş şi Turda, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a dispus ca, până la apariţia unor instrucţiuni, să nu se exproprieze bunurile locuitorilor maghiari cu mai puţin de 5 ha în proprietate socotiţi absenteişti. Acelaşi regim se aplica şi militarilor înrolaţi în regimentele grănicereşti maghiare, expropriaţi ca voluntari, pe motiv că regimentele grănicereşti erau considerate unităţi regulate. Cei expropriaţi pentru

asemenea cauze trebuiau repuşi în drepturi în termen de cinci zile41. Or, bunurile germanilor înrolaţi în armata hitleristă - şi ea armată regulată - au fost confiscate în totalitatea lor, inclusiv gospodăriile şi inventarul agricol, indiferent de mărimea exploatării. Ar fi de adăugat că nici absenteiştilor de origine română nu li s-a admis favoarea de care s-au bucurat maghiarii.

Modificarea regimului impus absenteiştilor unguri s-a datorat intervenţiilor Uniunii Populare Maghiare, care a continuat însă şi după aceasta să conteste dispoziţiile iniţiale anulate de ultimele ordine. La 8 aprilie 1946, organizaţia din judeţul Alba, declarând că expune doleanţele specifice maghiare legate de expropriere şi de împroprietărire arăta, într-un memoriu trimis Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, că dorea ca legea, regulamentul şi instrucţiunile Comisiei centrale să fie respectate în litera şi în spiritul lor, “nu să fie răstălmăcite şi interpretate într-un spirit duşmănos şi şovin, - şi astfel toate lozincile de egalitate în drepturi a naţionalităţilor conlocuitoare să rămână numai fraze goale, pentru ocazii solemne”. Nemulţumirea Uniunii era determinată de prevederea de la pct. 6 din instrucţiunile din 21 aprilie 1945 ale Comisiei centrale în legătură cu definirea absenteiştilor, care preciza că: “absenteist este acela care lipseşte din ţară înainte de 23 august 1944". Or, comisiile de reformă agrară expropriaseră pământurile celor ce plecaseră din România şi reveniseră după război. Un alt motiv de nemulţumire era legat de statutul refugiaţilor înscrişi la art. 3 pct c din lege, fugiţi în ţările cu care România s-a aflat atunci în război, pretextând că ungurii se refugiaseră odată cu frontul pentru a scăpa “de grozăviile războiului’’4^

De altfel, în regiunile locuite de maghiari în care membrii comitetelor şi comisiilor de reformă agrară erau de aceeaşi naţionalitate, aceştia au făcut nenumărate obstrucţii la aplicarea literelor c şi d ale decretului-lege din 23 martie 1945. Ministrul de stat Emil Haţieganu relata, în februarie 1946, că locuitorii din comuna Răuţ, judeţul Timiş-Torontal i s-au plâns că maghiarii de aici procedaseră cu rea-voinţă la împroprietărire faţă de români, introducând în casele şvabilor devenite vacante unguri care fugiseră în Ungaria şi se întorseseră şi că unii dintre ei şi-au părăsit

locuinţele proprii pentru a se muta în cele ale germanilor43. Adesea, la judecarea exproprierii proprietăţilor absenteiştilor de origine maghiară organele reformei au dat dovadă de o toleranţă ce sfida evidenţa, dispoziţiile legale şi instrucţiunile fiind nesocotite până şi de Comisia centrală. Un număr de 106 locuitori ai satelor Galtiu şi Coşlariu, din comuna Sântimbru, judeţul Alba, fuseseră împroprietăriţi, în mai 1945, pe terenul expropriat de la surorile Glück: Vilma şi Edith. La scurtă-72 -