Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Nae Antonescu: Preistoria sovietizării în nord-vestul României

din ce în ce mai rău şi atunci spuneam că a fost mai bine înainte, nu fără decepţii.

A venit şi timpul lui 23 August 1944, eveniment pe care atât de mult l-am aşteptat. Am crezut atunci foarte mu.lţi dintre noi că începe o lume mai bună decât cea care ne-a precedat. Credeam că am scăpat de tiranie fără să ne dăm seama că am păşit în alta mult mai groaznică. Este perioada când începe să mizeze, uneori pe ascuns, de multe ori totuşi pe faţă sovietizarea în părţile de nord-vest ale ţării. Venisem de pe zona fortificaţiilor din răsărit, pe linia Nămoloasa- Focşani, unde în calitate de elev ofiţer de geniu am lucrat la cazemate şi şanţuri anticar pe care “eliberatorii” (în paranteză) de la răsărit le-au aruncat simplu în aer, fără scrupule. 0 imensă investiţie materială a fost spulberată, ca şi cum nici nu ar fi existat.

M-am reîntors la locurile natale în credinţa că suntem victorioşi, dar iată că nici de data aceasta n-a fost să fie aşa. Din rău în tot mai rău. Preistoria sovietizării, deşi în secret încă din 1940 o ştiau doar politologii şi începeau acum să se arate pe faţă pentru noi novicii. Aici în nordvestul României sovietizarea a avut un caracter particular. A ţinut seama de prezenţa populaţiei maghiare din zonă, care, în marea ei majoritate s-a alăturat sovieticilor înscriindu-se în Partidul Comunist din România urmărind un scop foarte bine definit: neutralizarea populaţiei româneşti şi instituirea unei conduceri autonome, ca la un moment dat să pretindă realipirea la Ungaria. Şi trebuie să recunoaştem că într-o oarecare parte şi-a ajuns scopul şi pentru faptul că elementele româneşti, în majoritatea anticomuniste au refuzat să intre în cadrele noii formaţiuni politice pe care, în general, au ocolit-o. Toată conducerea noului partid politic era dominată de elemente maghiare sau evrei maghiarizaţi şi cum ele erau la cârmă i-au declarat aproape pe toţi românii ca fascişti. Ne-am trezit fascişti la spartul târgului. Dar această situaţie ne-a adus nouă românilor multe neplăceri. Mulţi dintre cei refugiaţi întorşi la casele lor nu au putut intra în ele, şcolile în limba română au început să funcţioneze defectuos, tratatul de pace nu era semnat, existau speranţe pentru maghiari iar noi eram în stadiul provizoratului de unde nesiguranţa ziiei de mâine. S-a întâmplat ceea ce se întâmplă şi astăzi: cei alungaţi din casele lor de către comunişti prin naţionalizare nu pot intra încă în ele, la fel bisericile române unite sunt tot închise pentru credincioşii greco-catolici, potrivit unei politici de abuz a preşedintelui ţării în combinaţie cu ierarhia ortodoxă română. Mai mult aceşti sovietici care au făcut aceste două mârşave acţiuni şi evident •multe altele, jucau în partidă dublă, atunci ca şi astăzi, prin ochelarii noilor elemente neocomuniste, botezate pedeseriste, cu promisiuni atât pentru unii cât şi pentru alţii.

Au început apoi masiv arestările pe care le făcea noua stăpânire, încă nelegalizată. Cei mai mulţi arestaţi au fost românii de aici iar comuniştii erau în general de alte naţionalităţi. Din asupriţi timp de patru ani am devenit întemniţaţi. Şi cu câte inimă curată au aşteptat românii de aici din Satu Mare sosirea armatelor române şi când au venit au adus şi microbul violenţei. Nu mai erau românii din anii 1940, erau altfel de oameni, aproape necunoscuţi. Ne-au arestat generalii încă pe front fiind, în luptele din vest, alţii au fost întemniţaţi cum au ajuns la casele lor. Şi ce generali care au făcut faima armatei române, unii încă din primul război mondial. Partidul Comunist îşi făcea legea lui care oricum nu ne era favorabilă nouă românilor de aici şi chiar din alte părţi ale ţării.

Cei care s-au ridicat mai întâi împotriva acestei oprimări nu au fost marii scriitori şi artişti sau chiar savanţi pentru că începând cu Parhon, doctorul Bagdasar, scriitorii Mihai Sadoveanu, G. Călinescu, Mihai Ralea, fostul ţărănist transfug şi mulţi alţii au trecut în livada comunistă pentru a-i culege roadele. Cei care au ridicat steagul neatârnării au fost tinerii, studenţii, îndeosebi cei din Cluj, care erau de două ori efectatţi, atât de maghiari, evrei cât şi de comunişti, acum şi români. Este cunoscută în istorie mişcarea studenţească din Cluj din anul 1946, Greva de la căminul Avram lancu la care am participat şi eu şi domnul doctor Horaţiu Ciortin. Noi eram nemulţumiţi de faptul că la nivelul conducerii politice erau numai cadre comuniste, în marea lor majoritate de naţionalitate maghiară şi evrei maghiarizaţi, rămăşiţele celor care s-au întors din lagărele hitleriste, duşi acolo cu concurs’ul oficialităţii maghiare iar acum drept mulţumire ne asupreau pe noi românii deşi cei din ţara liberă au arătat totuşi o oarecare blândeţe faţă de ei. Elementele Comuniste din Cluj au început să purifice Universitatea, cu concursul profesorilor Alexandru Roşea, filologul Emil Petrovici, istoricul Const. Daicovici, toţi aceştia au fost pionierii dezastrului românesc şi vinovaţi ca mari intelectuali pentru asuprirea ce a venit asupra noastră, a intelectualilor şi a studenţilor.

Era perioada în care elementele comuniste încercau şi de multe ori chiar reuşeau să intre-282-•»