Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Ioan M. Bota: Oameni, fapte şi evenimente în părţile sătmărene, perioada 1945-1952
OAMENI. FAPTE SI EVENIMENTE ÎN PĂRŢILE SĂTMĂRENE. PERIOADA 1945-1952 loan M. Bota Faptele, evenimentele şi oamenii din această lucrare nu sunt altceva decât o evocare a lumii prin care mi-a fost dat să trec în perioada amintită 1945-1952 şi sigur şi după aceea, evocare care vrea să fie o prezentare a unor timpuri istorice din viaţa societăţii sătmărene. Născut în Rona de Jos - Maramureş în familia diacului greco-catolic român Mihai Bota şi Măricuţei, am trăit împreună cu cele patru surori şi doi fraţi, toţi mai mici ca mine, o viaţă bogată în lipsuri şi suferinţe, însă tocmai biruindu-le cu răbdare şi muncă ea şi-a avut farmecul şi frumuseţea ei deosebită. în toamna anului 1940 istoria neamului românesc a cunoscut evenimente grave, care încă din iunie al aceluiaşi an a adus ciopârţirea integrităţii teritoriale a României prin răpirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către fosta URSS, iar la finele lui august Diktatul de la Wiena prin care o parte din nord-vestul Transilvaniei i-a fost răpită şi predată de Hitler şi Musolini, Ungariei horthyste. Crescut în dragoste de neam şi ţară n-am putut rămânea sub ocupaţie străină şi de aceea m-am refugiat în România liberă la Blaj şi de aici la Bucureşti, unde mi-am putut urma studiile. Mama a rămas cu cinci copii mici, văduvă din 1935, să-şi ducă traiul de mizerie sub ocupaţia horthysta. Foamea, războiul şi întreaga avalanşă asupritoare desfăşurată de autorităţile ungureşti ocupante împotriva populaţiei româneşti ameninţată la distrugere prin înfometare a făcut-o pe biata mamă să-şi vândă casa şi locurile de culturi cu mălai şi cartofi şi împreună cu cei cinci copii orfani să se mute în hotarul Vetişului, pe calea Careiului, unde şi-a cumpărat de la un ungur Nagy lanoş o casă din vaioage şi locul de sub ea trăind câteva luni, ea cu familia în casă, iar fostul stăpân în tindă, până s-a mutat în altă parte, eliberându-i întreaga gospodărie vândută. Din mila domnului Farcaş loan, român maghiarizat, cu avere mare, a primit de lucru cu copiii ei şi aşa şi-a asigurat existenţa întregii familii. Alături de familia mamei lucrau la domnul Farcaş şi alte familii de români maramureşeni sosiţi aici tot din cauza mizeriei îndurate în Maramureş. Terminându-mi studiile secundare, m-am înscris şi am urmat doar două luni Academia Română Unită din Blaj, pentru ca apoi, în noiembrie 1942 să fiu încorporat de Cercul Militar Maramureş, refugiat la Făgăraş în Armata Română şi repartizat la Regimentul 4 Infanterie Piteşti- Argeş, iar de aici la Şcoala Militară de Ofiţeri rez. nr. 2 Câmpulung-Muscel. în martie 1944 absolvind această şcoală militară, am fost repartizat la Regimentul 91 Infanterie Alba lulia, comandat de colonelul Popa Traian, cu care am şi plecat pe frontul Moldovei, în zona Paşcani. Aici după lupte grele soldate cu multe jertfe omeneşti, în august 1944, am fost luaţi prizonieri de sovietici, zeci de mii de ostaşi şi ofiţeri români, încălcându-se de noii ocupanţi prevederile Armistiţiului, şi duşi, săptămâni de-a rândul în lagăre ruseşti: la Botoşani, Bălţi şi de aici la Oranki 84/III, lângă Nijni-Novgorod. Aici serviciul KGB a aflat date despre fiecare prizonier şi, după o muncă politică intensă desfăşurată de comisarii politici sovietici, am fost încorporaţi în Divizia "Horia, Cloşca şi Crişan” pentru a participa la război contra hitlerismului până la victoria finală. Instruiţi în tabăra militară de la Kotovski-Transnistria, în iulie 1945 am intrat în ţară pe la Ungheni-laşi sub comanda generalului
