Olariu, Gheorghina (szerk.): Sesiunea Internaţională de Restaurare - Conservare (Satu Mare, 1997)

Investigaţii, conservare

înscrie 14 calfe de cizmari din Baia, alături de practicanţi ai acestor meserii din Transilvania sau din oraşul Curtea de Argeş din Ţara Românească6. Este drept, că un veac mai târziu, oraşul Baia nu mai făcea parte din marile centre urbane moldovene, fiind cu mult întrecut şi în domeniul prelucrării pieilor,de oraşele Iaşi, Suceava, Huşi, Cotnari, Vaslui, Roman7 ş.a. Enunţarea acestor localităţi, la care s-ar putea adăuga şi altele pentru a sublinia că această ocupaţie a obţinerii , pregătirii şi confecţionării de obiecte din piele , a cunoscut o largă extindere pe pământul de la est de Carpaţii Răsăriteni româneşti . Studii temeinice de specialitate afirmă , că ne găsim în faţa unui meşteşug străvechi , care a cunoscut o continuă perfecţionare , generând tehnologii proprii şi producând , în special, în evul Mediu, proliferarea mai multor branşe : cizmari, pantofari, papugii, opincari, curelari, şelari, cojocari, blănari, tăbăcari, ş.a. în cazul descoperirii de la Baia este vorba de resturile unor piese de încălţăminte, cât şi fragmente de piele neprelucrate, colorate în culoare maronie. întregul material provine de la diferite piese şi a fost, timp de peste 600 de ani, aruncat într-un depozit de gunoi de grajd. Conservarea pielii arheologice este determinată de o serie de factori : 1. Umiditatea solului de unde provine obiectul . Este preferat cel uscat sau constant îngheţat . Valorile pH-ului solului . Nici un tip de piele nu rezistă în condiţiile unui pH alcalin . Compoziţia geologică a solului. Şansele de bună conservare sporesc în condiţiile unor soluri bogate în argilă şi turbă. Procesul de tăbăcire, vegetală sau pe bază de ulei, măreşte şansa de supravieţuire . Umiditatea , prea mare sau scăzută . Valori în jur de 50% fac pielea să devină friabilă. Umiditatea mare determină îmbolnăvirea pielii de microorganisme. Poluarea. Fragmentele de la Baia au fost descoperite într-un sol bogat în argilă3 Ele au fost descoperite la sfârşitul primăverii şi au stat pe şantier 75

Next

/
Oldalképek
Tartalom