Olariu, Gheorghina (szerk.): Sesiunea Internaţională de Restaurare - Conservare (Satu Mare, 1997)
Iocane, pictură, sculptură
PROBLEMATICA RESTAURĂRII ICOANELOR PE STICLĂ Olimpia Coman - Sipeanu Marius Coman - Sipeanu Icoana pe sticlă, acest gen al artei populare româneşti, specific mai ales Transilvaniei, beneficiază în ultimul timp de un interes tot mai crescut atât din partea consumatorilor de artă cât şi a cercetătorilor. Interesul celor din urmă s-a canalizat în special asupra localizării în timp şi spaţiu, a expresivităţii, valorii şi mesajului artistic al acestor creaţii care prin farmecul lor cu totul particular reuşesc, aşa cum inspirat spunea Lucian Blaga, să ridice “stângăcia” la “rang de noimă”. Nu acelaşi interes l-au suscitat însă problemele legate de tehnica picturii pe sticlă şi mai ales cele privind conservarea şi restaurarea uriaşului fond de icoane pe sticlă din colecţiile muzeale sau particulare. Este cunoscută, din nefericire, starea precară de conservare în care se află cea mai mare parte dintre aceste icoane în ciuda vârstei lor relativ scurte, începuturile picturii populare pe sticlă fiind atestate în România în ultima parte a secolului XVII, cele mai vechi piese datate şi cunoscute fiind din sec. XVIII. Scopul acestei lucrări este de a evidenţia câteva dintre problemele legate de tehnica de elaborare a icoanelor pe sticlă cât şi cele pe care le implică restaurarea acestora. Se ştie că degradările specifice acestui tip de obiecte se datoresc unor cauze dintre care cele mai importante sunt : 1. tehnica şi materialele constitutive 2. condiţiile necorespunzătoare de păstrare 3. manipulările brutale, transportul în condiţii inadecvate 4. intervenţiile pseudorestauratorilor. 1. Tehnica şi materialele constitutive Ineditul şi particularitatea acestei tehnici constă în aplicarea straturilor de culoare în succesiune inversă pe sticlă (glaja) fragilă care 221
