Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Tóth Zoltán: O pute de trecere în istoria caselor ţărăneşti de la sfârşitul secolului xix şi începutul secolului xx
O punte de trecere în istoria caselor ţărăneşti de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX Tóth Zoltán în urma cercetării de teren, fac o referire la câteva sate şi comune din nord-vestul Transilvaniei aflate în două judeţe învecinate: Szabolcs-Szatmár- Bereg - Ungaria şi Satu Mare — România. Comunele din Ungaria sunt: Szamosszeg, Nyircsaholy, Nagyecsed şi Vallay, iar cele din România sunt: Petreşti, Bogdand, Viile Satu Mare, Soconzel şi Cămârzana. Aceste comune sunt aşezate pe mai multe forme de relief, de la zona de mlaştină-câmpie la zona deluroasă şi cea montană. Referitor la etnii găsim: maghiari, tăuţi(slovaci), şvabi şi români. Szamosszeg în curbura de nord-est curge râul Someş, în partea de vest Crasna iar în sud Mlaştina Ecedea. Denumirea locurilor ce le mărgineşte este următoarea: Kenderhely, Kutya szeg, Belső Bászna, Belsőlintag, Ecsedi láp, Gróftag, Verestag, Bárótag, Mándeltag, Sziget domb-Nádló, Gróf vagy Károly erdő, Hagymásszeg, Nyáras, Sivatag, Ilyéskert, Külső Bázna, Homokkert, Táháti Lintag, Fodortag. Localitatea se încadrează în tipologia de sat împrăştiat în jurul unui drum şerpuitor. Fiind aşezată în zona de câmpie este un sat de “tip sac”. Materialul de bază al construcţiilor era pământul (lutul bătut în cofrage de tip ladă), văioaga (cărămidă nearsă, din lut amestecat cu pleavă turnată în forme de lemn). Amintesc câţiva meşteri ţigani care se ocupau cu pregătirea văioagelor între anii 40-60: Matyi Gyula, Rostás Dezső, Erdei István, Sándri Gabi. Cărămizile arse care se foloseau pentru fundaţie erau aduse în anii 20-60 de la fabrica de ţigle şi cărămizi din Szamosdob al cărei proprietari erau doi evrei: Steiner Frank şi Steiner Sámuel. Casele construite în secolele XVIII-XIX erau simple, componenţa lor fiind o cameră cu o tindă, două camere cu tindă. La sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX apare tămaţul pe lungimea casei, acesta extizându-se şi în partea din faţa casei, porţiunea dinspre stradă. La început casele erau acoperite cu stuf, trestie şi jupi de secară, acestea fiind înlocuite în perioada interbelică cu ţiglă, poală sau tablă. La inundaţiile din 14-15 mai 1970 comuna a fost grav afectată, marea majoritate a caselor fiind distrusă. Dintre puţinele case care au mai rămas amintesc două tipuri de locuinţe. 1. Proprietar Gergely Zsuzsanna-Gergely Béla, Bercsényi utca 21. Casa a fost construită în 1868. Construită perpendicular pe stradă, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de gabarit de 19,50 X 7,50 m. Are o fundaţie de cărămidă arsă pe care se ridică pereţii clădiţi din văioage cu o lăţime de 55 cm. Poditura şi acoperişul este din bârne de lemn de brad sprijinită pe o meştergrindă. Acoperişul este în două ape învelit cu ţiglă. Casa este compusă din două camere şi o tindă. în 1969 în partea din spate s-a mai adăugat o cameră cu terasă închisă. Camera curată din faţă are dimensiunile de 5 X 4,5 m, tinda 4 X 4,5 m, camera de locuit 5 X 4,5, iar ultima cameră adăugată ulterior are 4,5 X 4,5 m. Partea de casă veche are un târnaţ pe toată lungimea ei şi porţiunea din faţă, sprijinit pe nouă stâlpi de stejar ciopliţi cu barda. Fundaţia de la baza stâlpilor este din piatră calcaroasă cioplită (talpa), iar partea superioară se îngustează, şi în partea superioară are un ornament din lemn de brad cu traforeuri cu motive în formă de lalea, inimă, stea, respectiv limbi de foc. în partea din spatele casei se află o poiată cu cămară de lemne. 2. O altă casă specifică oamenilor înstăriţi construită la sfârşitul secolului XIX este cea a lui Dénes László, Gergely Szeréna (Taplós) - Nagydobos utca 9. Ultimul proprietar fiind Fekete Lajos. Construită în formă dreptunghiulară cu dimensiunile exterioare de 17,30 X 7 m este aşezată perpendicular pe stradă. Este compusă din camera curată (din faţă) de 5 X 5 m, o tindă de 5 X 4 m, camera din spate de 6 X 5 m sub care se află o pivniţă cu boltă cu intrare din spate. Fundaţia casei este din cărămidă arsă pe care se ridică pereţii clădiţi din văioage cu o grosime de 50 cm, tencuiţi şi văruiţi în alb în interior cât şi în exterior. Poditura este din lemn de brad cu bârne tăiate la gater de fonnă pătrată aşezate perpendicular pe lungimea casei. Iniţial era învelită cu ţiglă, ulterior fiind înlocuită cu plăci de azbociment (poală). în partea din faţă şi pe lungimea casei se află un târnaţ sprijinit pe şapte stâlpi groşi clădiţi 70
