Deaconu, Anca - Kinces, Diana: Oameni ai Tăşnadului. Catalog de expoziţie (Satu Mare, 2012)

Grigore Maior

Silvaş, iar în 1776 Santău, Cig, Unimăt şi Cehal.

Cea mai de amploare acţiune misionară a fost cea din vara lui 1776, desfăşurată în special în zona Solnocului de Mijloc şi a Crasnei. A început tocmai din Sărvadul natal, unde revenea adesea pentru a se odihni în cadrul vizitei desfăşurate între 22 iunie şi 22 octombrie, în timpul episcopatului său sunt ridicate bisericile din piatră de la Sărăuad şi Sărvăzel.

Din cauza multelor intrigi îşi dă demisia din calitatea de episcop în 1782 şi se retrage la Alba Iulia, la mănăstirea din Maieri. Simţindu-şi sfârşitul aproape, şi-a redactat testamentul cu puţină vreme înainte de moarte, la 29 decembrie 1784, lăsând o bună parte din averea agonisită

14

pentru şcolile Blajului. Nu a uitat nici de lăcaşul ctitorit în satul său natal, căruia i-a lăsat o sumă de "120 de auri Cremnitz, <iar> părintelui local Demetrie 2 sărindare â 2 auri"3 pentru renovarea bisericii din Sărăuad. Se va stinge din viaţă la Alba Iulia în 27 ianuarie 1785 fiind înhumat la Blaj.

Grigore Maior face parte din „generaţia preiluministă a Transilvaniei, a cărei activitate a pregătit eflorescenţa spirituală a Şcolii Ardelene, ce se va manifesta plenar după anul 1779. Episcopul Maior „a fost un Român cu adevărat mare. A lucrat ca puţini pentru fericirea şi ridicarea Neamului românesc",

31. Ardeleanu-Senior, Oameni din Sălaj. Momente din luptele naţionale ale românilor sălăjeni, Zalău, 1938, p. 24