Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Marius Diaconescu: Dragoş "descălecătorul" Moldovei, între legendă şi realitate
cum rezultă din pretenţiile lui Tatul, Danciu fiul lui Petru ar fi stăpânit o parte din Bedeu, disputele ulterioare pentru dreptul de stăpânire asupra Bedeului se poartă între două ramuri principale ale fiilor lui Nan şi a fraţilor lui. Este o confirmare a deciziei din 1405, prin care urmaşii lui Ladomir sunt recunoscuţi ca unici posesori de drept asupra Bedeului. Acel Ladomir este sigur fiul lui Dragoş din 1336. Desigur, această reconstituire genealogică ridică o serie de întrebări pe care doar cercetări viitoare le-ar putea rezolva într-o oarecare măsură. De ce magistratul comitatului nu a recunoscut dreptul de proprietate al lui Petru, fiul lui Drag, având în vedere că atât tatăl său (Drag), cât şi Dragoş erau proprietari cu drepturi egale asupra Bedeului în 1336? Şi în pofida măsurii din 1405, peste 15 ani există date certe că familia lui Petru, deci urmaşii lui Drag au stăpânit o parte a Bedeului. Legile după care se exercita dreptul de proprietate în Maramureş sunt prea puţin cunoscute, în ciuda studiilor de care a beneficiat istoria acestei regiuni. Desigur, s-ar putea face speculaţia că Ladomir ar putea fi un fiu al lui Dragoş “descălecătorul” Moldovei, şi deci un frate al lui Sas, care ar fi rămas în Maramureş. Atragem atenţia asupra caracterului tardiv al argumentelor aduse în istoriografie pentru identificarea lui Dragoş din Bedeu cu Dragoş “descălecătorul”. Am arătat mai sus exagerările istoricilor când se interpreta greşit informaţiile din documente, uneori din cauza necunoşterii tennenilor specifici. Orice tentativă de identificare impune o analiză atentă a informaţiilor. O reconsiderare a tuturor ipotezelor şi a argumentelor ar putea deschide noi perspective în identificarea “descălecătorului” Moldovei. Prin această reconstituire genealogică se destramă un secol de tradiţie istoriografică care l-a consacrat pe Dragoş din Bedeu ca "descălecător" al Moldovei. Este probabil o restituire a adevărului istoric. La nivelul actual al cercetărilor putem doar să tratăm problema ca insolvabilă, şi să considerăm într-un mod mai "plastic" că Dragoş "descălecătorul" reintră în sfera legendei care l-a plăsmuit şi l-a consacrat peste veacuri, şi să lăsăm istoricii să se aventureze pe tărâmul speculaţiilor istoriografice. 86
