Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

nobiliare (clanuri) din Ungaria (Wass, Kicsik, Kán, Losonci Tomaj, Zsámboki, Kökényes-Radnót, Becse-Gergely ş.a.), "oaspeţii" maghiari şi germani sunt mereu dăruiţi cu proprietăţi funciare în Transilvania, dintre care o parte au fost luate, cum s-a văzut, din mâinile românilor. Evident, cnezii de pe aceste teritorii donate nu au mai putut rămâne stăpâni sau stăpâni deplini. Unii au ajuns chiar supuşi feudali (dependenţi), alţii au rămas posesori, cu anumite obligaţii faţă de noii proprietari de drept. Cnezii rămaşi pe pământurile nedăruite erau consideraţi teoretic situaţi pe domeniul regal, după principiul că tot pământul neîncăput în mâini feudale (nedonat oficial) aparţinea regelui. în fapt, aceşti cnezi erau liberi, îşi stăpâneau pe mai departe cnezatele după vechiul obicei, cu minime imixtiuni externe. Dintre aceştia se va ridica, în principal, categoria nobililor români din secolele XIV -XV. Ei au avut în faţă exemplul egalilor lor din zonele în care se suprapuseseră noii stăpâni la teritoriu şi au văzut involuţia acestora. Spre a evita o asemenea soartă, cnezii de pe "domeniul regal" s-au pus de timpuriu în serviciul suveranului lor (regele) şi al reprezentanţilor acestuia şi au obţinut recunoaşterea oficială a calităţii lor de stăpâni. Până la Angevini (înainte de 1308), asemenea recunoaştere nici nu era neapărat necesară, cum s-a văzut, dacă nu apăreau cazuri de uzurpări. Sub Angevini, mai ales în timpul lui Ludovic I (1342-1382), se introduce, cel puţin de drept, rigoarea occidentală, ceea ce incumbă existenţa actului de donaţie regală (a diplomei) pentru pământul stăpânit, element indispensabil recunoaşterii atributelor nobiliare. Regele a încercat din nou să coreleze recunoaşterea calităţii de stăpân funciar şi de nobil cu apartenenţa la credinţa catolică. în vederea uniformizării structurilor atât de eterogene ale regatului, Ludovic s-a străduit să precizeze atributele necesare calităţii de nobil, anume actul scris de donaţie şi aderarea la catolicism.

Totuşi, o serie de împrejurări au făcut ca măsurile de uniformizare preconizate de cel de-al doilea Angevin să nu se poată aplica întocmai. Prin urmare, în Transilvania şi zonele adiacente au rămas în continuare cnezi stăpânitori de pământ fără acte de donaţie şi necatolici sau cnezi cu acte de donaţie (nobili sau asimilaţi nobililor) şi ortodocşi. însă reglementările judiciare ale regatului (inclusiv măsurile lui Ludovic I) şi evoluţia instituţiilor feudale de tip apusean din Ungaria în secolele XIII-XIV au făcut ca cnezii români să fie priviţi, de iure, în chip diferenţiat. Astfel, unii ajung "cnezi înnobilaţi" (le este oficializată calitatea de feudali, pentru pământul pe care-1

47