Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

bisericilor, după principiul universalis ecclesia. în interpretarea lui Inocenţiu III, biserica universală înglobează sacerdoţiu şi regalitate deopotrivă, iar papa - ca vicarius Christi - se consideră deţinător al puterii spirituale şi temporale supreme, cu drept de a interveni în viaţa tuturor bisericilor şi regatelor terestre.

După instalarea patriarhului "latin" la Constantinopol, adică după suprimarea capului "schismei", în viziune papală, urmau să dispară relativ repede şi "schismaticii", adică supuşi bisericii răsăritene (deşi se prefigura o perioadă de tranziţie, în care li se tolera ritul). S-au luat măsuri în acest sens, în toată lumea care gravita odinioară spre Bizanţ, din Imperiul Româno- Bulgar până în Rusia Apuseană şi din stepele nord pontice până la Dunărea Mijlocie. Cei care acceptau compromisul erau reprimiţi în sânul "adevăratei biserici", dar cei ce se opuneau convertirii urmau să suporte grave consecinţe. Aceştia din urmă - "neascultători" şi "rebeli" ca şi grecii - trebuiau să fie "daţi spre jaf şi pradă" (daţi fuerint in direptionem et praedamf. Or, confiscarea bunurilor sau darea lor în "pradă" era una din pedepsele care îi loveau pe eretici în temeiul canoanelor5 6. Ca rezultat, pe măsura eşecului practic al "unirii", schisma a fost asimilată ereziei, cu motivaţia că problema purcederii sfântului duh şi de la fiul (filioque) - neacceptată de creştinii răsăriteni - ţine de dogmă, adică iese din sfera "schismei" şi intră în cea a "erorilor eretice". Aceasta însemna că deţinătorii "schismatici" de stăpâniri, de la simpli feudali la suverani, erau declaraţi şi consideraţi iniusti possessores şi expuşi deposedării, fie şi cu mijloacele cruciadei7. Această motivaţie teoretică - care-i făcea pe creştinii răsăriteni inapţi pentru stăpânirea pământului şi pentru privilegiile aferente acesteia - sa aplicat în oarecare măsură, în ciuda marilor dificultăţi ce decurgeau de aici. Ecourile acestor măsuri printre ortodocşii din Regatul Ungariei în secolele

XIII-XIV devin şi prilejuri de constatare a statutului social-economic al elitei românilor de acolo.

5 Acta Innocenta PP., III (1198-1216). ed. Th. Haluscynskyi, Vaticano, 1944, p. 335-336, apud Ş. Papacostea, op. cit., p. 54.

6 H. Maisonneuve, Etudes sur I origine de I 'Inquisition, Paris, 1942, p. 170-171.

7 Ş. Papacostea, op. cit., p. 53-54.

39