Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

proprietar de pământ. Acest fapt, valabil fără mari contestaţii în epoca arpadiană târzie, a făcut ca să fie consideraţi tacit nobili sau să fie asimilaţi formal cu nobilii toţi proprietarii de pământ, indiferent de calea pe care au ajuns într-o asemenea postură. Totuşi, datorită marilor diferenţe de avere şi de putere, vizibile clar de la nobilul de rând până la aristocrat, apar dispute şi frământări, pe care regele se vede nevoit să încerce a le potoli printr-o serie de măsuri, cum a fost şi Bula de Aur a nobilimii din 12223. Acest document a consacrat stăpânirea funciară a micilor deţinători liberi de pământ regal - servientes régis - şi le-a oferit acestora privilegii. Pământul deţinut până atunci condiţonat de la rege le-a fost recunoscut ca stăpânire deplină, cu titlu ereditar4. Tot Bula de Aur semnifică şi evoluţia nobilimii spre statutul de stare, adică spre calitatea de grup privilegiat în chip global şi participantă de drept la exercitarea puterii în stat.

Pe măsura creşterii numărului nobililor, s-a micşorat aria domeniului regal, din care regii i-au tot răsplătit pe fidelii lor şi, astfel, puterea regală a fost subminată şi slăbită. între remedii, s-a aflat în chip natural şi strădania de refacere a domeniului regal, de păstrare a unei evidenţe a stăpânilor de pământ, de reglementare a proprietăţilor funciare. A fost însă numai o zvâcnire, o intenţie abia conturată, sub Bela IV, pe care dinastia Arpadienilor nu a putut s-o ducă la bun sfârşit.

3. Urmările Cruciadei a IV-a asupra "schismaticilor"

La începutul secolului XIII, o împrejurare internaţională deosebită vine în sprijinul întăririi puterii regelui Ungariei, ca suveran apostolic şi chiar al sporirii controlului asupra propriului regat. Este vorba despre Cruciada a IV-a (1202-1204), pregătită minuţios de marele pontif care a fost Inocenţiu III (1198-1216) şi care, după căderea Constantinopolelui în mâini "latine", a considerat că "a doua Romă" era anihilată şi, odată cu ea, şi "schisma", adică Biserica Răsăriteană ("Grecească"). Ca urmare, Biserica Romană se consideră, de drept şi de fapt, coordonatoarea şi conducătoarea tuturor

3 Documente privind istoria României, C.Transilvania, veac. XI-XII-XIII, vol. I, Bucureşti, 1951, p. 189-193 (în continuare DIR).

4 Şerban Papacostea, Românii în secolul a! XHt-lea. Intre cruciată si Imperiul Mongol, Bucureşti, 1993, p. 126-127.

38