Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Marius Diaconescu: Postfaţă
lor era pur militar, pentru că din punct de vedere economic ei deţinau de obicei proprietăţi foarte mici. Caracterul militar al nobilităţii lor a generat şi nume comune pentru armaliştii din anumite zone, ca de exemplu puşcaşii din Chioar. Este interesant că unii nobili donatari, recunoscuţi ca atare, au obţinut blazon, având o dublă nobilitate. întâlnim numeroase cazuri în Maramureş în secolul al XVII-lea. Care era locul blazonului în sistemele de valori ale societăţii respective? în aceeaşi categorie de armalişti intră şi acei români înnobilaţi cu blazon ca răsplată pentru slujbele funcţionăreşti îndeplinite la foruri administrative. Numărul acestor armalişti funcţionari este relativ redus printre români. Nobilimea românească poate fi întâlnită la toate nivelele structurilor nobiliare din regatul Ungariei şi statele succesoare. Cea mai mare parte se încadrează în masa micii nobilimi cu atribuţii militare şi proprietăţi reduse. Cel puţin nobilimea donatară care aparţine acestei categorii de mici nobili au stăpânit iniţial sate întregi şi părţi mai mari de sate. Pauperizarea ei cunoaşte două mari perioade, secolul al XVI-lea şi mijlocul secolului al XVIII-lea, atât din cauza divizării proprietăţilor între moştenitori, cât mai ales din cauza acaparării posesiunilor lor de către magnaţi, venetici de obicei, dar care exercitau funcţia de comite sau altele. Această parte a nobilimii româneşti îşi păstrează în general caracterul etnic românesc şi este ortodoxă (apoi şi greco-catolică). Anturajul lor era de obicei în medii asemănătoare şi în spaţiu restrâns. în rândul nobilimii mijlocii, proprietară peste mai multe posesiuni, sunt o serie de elemente româneşti. Anturajul, relaţiile de familiaritate faţă de marii nobili, poziţia lor economică şi uneori militară în comunităţile locale au creat premisele formării unor interese de ascensiune socială. în virtutea acestei idei se contractează căsătorii mixte cu familii de rang superior, de obicei maghiare şi catolice. Prin căsătoriile mixte adoptă religia catolică (respectiv reformată) şi, din a treia generaţie mixtă se pierde total caracterul românesc al acestor elite. Este un oportunism neglijat, sau uneori acuzat, în istoriografie. Din rândul acestor nobili care s-au maghiarizat au fost numeroşi comandanţi militari, funcţionari în administraţia laică sau ecleziastică. Foarte puţini sunt românii care au urcat cele mai importante trepte ale ierarhiei sociale, în rândul magnaţilor. Chiar şi aceştia au acces la funcţii importante doar în etapa în care erau maghiarizaţi. Putem doar 294
