Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Nicolaie Edroiu: Cercetări genealogice privind boierimea făgărăşeană: Ioan Cavaler de Puşcariu şi Andrei Veress

“intenţiunea mea primitivă - mărturisea autorul - era ca publicarea diplomelor (privind familiile nobile române) să se extindă deocamdată peste toate ţinuturile locuite de români.”26 Acest material documentar urma să fie dispus pe ţinuturi, începutul facându-1 Ţara Făgăraşului, foarte bine cunoscută de autor ca unul care a îndeplinit funcţii administrative şi judecătoreşti aici şi din perimetrul căruia a adunat o bogată informaţie istorică. în trei studii introductive publicate de I. Puşcariu în “Telegraful Român” sub pseudonimul Non puis. Sed quid, formând apoi materia volumelor I-1II din lucrare, erau tratate în cadrul general, starea politică şi respectiv boierii în special. Volumul al IV-lea, semnat cu numele adevărat, conţinea 172 de “fragmente istorice”de extensiune variabilă referitoare la boierii fagărăşeni şi familiile lor, la proprietăţile şi boieronatele din zonă şi la unele aspecte politice-bisericeşti. Editorul ţinea să preciezeze “că actele boierilor din Ţara Făgăraşului până acum descoperite n-a dat nicăieri de urme despre aceea, ce susţin unii istorici mai noi, cum că Voievozii Valachiei Transalpine, ca duci ai Făgăraşului, ar fi adus cu sine de acolo vreun boier căruia să-i fi dăruit locuri pustii, spre colonizare sub nume de boieriu, ci toţi boierii din Ţara Făgăraşului au fost băştinaşi, pe care voievozii ca Duci ai Făgăraşului i-au găsit aici, şi din deosebite consideraţiuni de acţiune i-au confirmat în vechile lor posesiuni, ce au existat a tempore memóriám humánum transeunte. sub numele uzitat în Valachia de boieri.”27 Boierii fagărăşeni reprezentau, aşadar, feudalitatea românească din Ţara Oltului care datorită încadrării pe durata secolelor XIV-XVI în statul Ţării Româneşti, tocmai la vremea definitivării acelei feudalităţi, statul sud-carpatic a structurat-o după modelul statal românesc, prezervându-i direcţia firească, proprie de evoluţie. în partea a IlI-a a Fragmentelor istorice infonnaţiile despre boierii fagărăşeni erau date prin gruparea statelor pe văi, cele 18 văi care traversau ţara de la sud spre nord, din Munţii Făgăraşului până la vărsarea în Olt, fiind, la rândul lor grupate în 12 microzone. I. Puşcariu furniza informaţia obţinută pe baza conscripţiei din 1861 - 1862 şi extragerea de date din documentele cercetate în timp, prin dispunerea ei la teren uşurându-se urmărirea boieronatelor existente în Ţara Făgăraşului. Din realitatea încadrării Făgăraşului în statul Ţării Româneşti într-un răstimp hotărâtor 26 Ibidem, p. IV, VI. :1 Ibidem, p. VIII. 285

Next

/
Oldalképek
Tartalom