Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
De asemenea, se cere scris şi capitolul despre rolul militar al românilor ardeleni65. Istoricul o va face parţial el însuşi, pe aceeaşi bază documentară, punând un capitol întreg din vol. IV al marii sale sinteze de Istoria Românilor sub titlul: Cruciatul de sânge român loan al lui Voicu din Imdoara(Humadi)64. El constată în mod corect schimbarea situaţiei din Ungaria şi Transilvania sub Matia Corvin, deosebit de marele său părinte, atât în caracter, cât şi în politică, în pofida unor elanuri iniţiale ce vizau o continuitate. Deşi astfel de elemente nu lipsesc, precum luptele cu turcii sau o anume atenţie faţă de români (dar nu ca semn de solidaritate etnică, zice Iorga, ci ca o consecinţă a spiritului său de dreptate şi a mărinimiei regeşti), ne găsim fără îndoială într-o epocă epigonică. Sub el "au dispărut acele admirabile elemente româneşti, pe care, până la sfârşitul vieţii, loan Hunyadi, care se simţea una cu dânşii, le-a acoperit de cele mai mari laude"65, iar luptătorii "bătrânului Iancu-vodă", rămân mici nemeşi de moşie sau simpli ţărani66. Şi din aceste afmnaţii rezultă un fapt ce contrazice poziţia de principiu din 1915, anume acela că marele istoric admite existenţa unei nobilimi româneşti până în pragul domniei lui Matia şi apartenenţa ei la istoria naţională. Faptul este confirmat şi de prezentarea privilegiului regal de la 1457 pentru nobilii, cnezii şi românii din districtele bănăţene, care îl detennină să exclame: "E deci un privilegiu de naţiune, ca al saşilor de odinioară"67. Cel de-al treilea membru al "triadei critice", Dimitrie Onciul a adus contribuţii fundamentale la problemele continuităţii şi întemeierilor, ocupându-se doar tangenţial de structurile sociale şi politice ale Transilvaniei. Existenţa autonomiilor româneşti (ţări, districte) în cadrul regatului ungar, a dreptului românesc şi a conducătorilor naţionali cnezii şi voievozii "de obicei ereditari şi asimilaţi în câtva nobililor"68 reprezintă pentru el o dovadă irefutabilă a vechimii şi continuităţii româneşti. în cunoscutul său studiu critic din 1885 Teoria lui Roesler exprimă necesitatea studierii "fiinţei nobilimii româneşti din statul unguresc", problemă abordată succint în două articole referitoare la Maramureş şi Banat, în cel intitulat Românii din Dacia Traiană până la întemeierea Principatelor din Enciclopedia lui Diaconovici şi în impresionantul 65 Ibidem, p.81. M N.Iorga, Istoria Românilor, vol.IV, Cavalerii, Bucureşti, 1937, p. 64-120. 65 Ibidem, p.l 18. “ Ibidem, p. 99-100. 67 Ibidem, p.l 15. 68 D.Onciul, Scrieri wton'ceţediţie A.Sacerdoţeanu), vol.II, Bucureşti, 1968, p.287. 24
