Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Tóth István György: A kisnemesség szerepe és társadalomképe a 18. században
La mijlocul secolului al XVIII-lea cei 350 000 de mici nobili însemnau aproximativ 90% din totalul nobilimii existente în Ungaria. Nici în cazul micii nobilimi nu putem vorbi de o pătură omogenă. Terminologia sub care se identifică este şi ea variată, nuanţată, uşor ironică. Vom întâlni în documente “nobili de şapte pruni”, a căror întreagă avere imobiliară se rezuma la o grădină cu şapte pruni; “nobili opincari” care nu-şi puteau permite să încalţe nici măcar cizme, purtând opinci asemenea iobagilor; “nobili taxalişti" care plăteau impozit (taxae) pentru pământ; “nobili curialişti” posesori ai unei singure sesii cam de mărimea celei iobăgeşti (nobiles unius sessionis); “nobili armalişti” care aveau doar blazon nobiliar, lipsiţi de pământ, pe care cel mai adesea îl închiriau de la marii latifundiari; numeroşi annalişti practicau diverse meserii spre a-şi asigura subzistenţa sau se angajau chiar în slujba unor iobagi înstăriţi ca vizitii, ciobani ori argaţi; “agilis”, consideraţi nobili pe jumătate, adică doar pe linie maternă, deşi dreptul feudal nu recunoştea transmisibilitatea calităţii de nobil decât pe linie paternă. Dacă în secolele anterioare, îndeosebi XVII, mica nobilime a jucat un important rol militar, în cursul secolului al XVIII-lea marea nobilime şi statul se vor strădui să o readucă în sfera activităţii economice, productive, să o dizolve în marea masă a iobăgimii prin eludarea micilor privilegii de care se bucurase înainte. Verificările periodice ale nobilimii urmăreau, printre altele, şi acest scop. In secolul al XVIII-lea această nobilime era în mare parte analfabetă. în acest context va spori considerabil rolul jucat de tradiţia orală în conservarea şi perpetuarea în timp a unor date de natură genealogică, transmise din generaţie în generaţie. Exceptând primul deceniu, tulburat de răscoala condusă de principele Francise Rákóczi al II-lea, secolul al XVIII-lea a însemnat o îndelungată perioadă de linişte şi pace, oarecum incomodă micii obilimi belicoase. Lipsa de preocupare şi marginalizarea vor împinge această pătură nobiliară spre o stare de apatie şi, îndeosebi, de nostalgie pentru fapte de arme ale unei epoci apuse. în viaţa politică ea încetase să mai joace vreun anumit rol. Dacă până în anul 1608 era convocată la 231
