Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
întemeiat pe o documentaţie exhaustivă în acel moment, cuprinzând întregul spaţiu românesc şi bun cunoscător al instituţiilor sociale ale popoarelor vecine, I.Bogdan ajunge la multe încheieri definitive, de mare pătrundere. El distinge între cnezii recunoscuţi în cnezatul lor (Kenezus per nostras literas regales in suo keneziatu roboratus), rezultat al unei "prime donaţii" regale, în spiritul decretului de la 1366, şi cnezii înnobilaţi, care posedau pământul "pe veci şi în chip nestrămutat... în temeiul întregului drept", ca rezultat al unei a doua donaţii (nova donatio)50. Istoricul constată că procesul de înnobilare a cnezilor şi voievozilor a început sub Carol Robert - primul act păstrat fiind de la 1326 - şi continuă sub Ludovic şi Sigismund, pentru a atinge apogeul în epoca lui Iancu de Hunedoara, spre a se rări sub Matia Corvin. El constată cu justeţe o evidenţă, anume că "în a doua jumătate a secolului XV şi la sfârşitul acestui secol Valachi nobiles sunt foarte numeroşi în Banat şi Hunedoara". Şi mai departe: "Devenind nobili, chinezii încetează de a fi români; parte de bună voie, parte siliţi de dispoziţiunile luate de Ludovic şi confirmate de Sigismund la 1428, ei trec la catolicism, ca să-şi poată păstra mai departe domeniile lor. Românilor le rămân numai Kenezii comunes5'. Bogdan se desparte de opinia lui N.Densuşianu după care cnezii ar fi căpitani de districte şi prefecţi militari de rang nobiliar şi funcţii politice şi apreciază mai mult concluziile la care ajunsese Xenopol în privinţa lor. Dar el nu acceptă împărţirea clasei suprapuse româneşti în nobili, voievozi şi cnezi, propusă de autorul primei sinteze modeme de istorie naţională, ci, aşa cum, grăbit, judecase şi personalitatea lui Vlad Ţepeş52, neagă cu vehemenţă primei categorii, nobilimea română, orice legitimitate la istoria românească. Sentinţa lui Bogdan a făcut şcoală în istoriografia română până în zilele noastre, alimentând cercetarea cnezilor şi voievozilor şi neglijarea componentei româneşti a nobilimii din Transilvania şi Ungaria în Evul mediu. O astfel de atitudine a fost teoretizată şi justificată, cum s-a amintit deja, şi de către N.Iorga în Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria din 1915. Pentru marele istoric şi apostol al idealului naţional, Iancu de Hunedoara "a mers pe drumuri străine", Matia Corvin "s-a simţit 50 Ibidem, p. 184. Bogdan greşeşte aici. A doua donaţie regală nu există aşa cum o înţelegea el. "Donaţia nouă", cum a demonstrat Pál Engel, nu era o altă donaţie, ci un titlu juridic, un tip de danie iniţiat de Ludovic I care reglementa stăpânirea şi moştenirea în regatul ungar, în sensul că numai beneficiarii menţionaţi în act erau posesori de drept şi urmaşii lor în linie masculină. 51 Ibidem, p. 185. 53 Ibidem, p.468-481 : Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui. Studiu critic. 22
