Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Marius Diaconescu: Răscoala nobililor maramureşeni din 1492

(azi Bardejov, Slovacia)5. David Prodan, în cel de-al doilea volum despre iobăgia din Transilvania în secolul al XVI-lea, menţionează doar că “tăietorii de sare sunt activi în răscoala din Maramureş”6 7, preluând informaţia din studiul lui Iványi Béla, fără a face vreun comentariu.

Până în prezent discuţia istoriografică s-a purtat doar în jurul a trei documente păstrate în arhivele oraşului Bărtfa, publicate în regest de Iványi Béla în 1910 . Deşi acelaşi reputat istoric maghiar a editat în 1937 regestele documentelor familiei Teleki din Gyömrö8, între care se află şi unele informaţii referitoare la evenimentul în discuţie, ele nu au intrat încă în atenţia specialiştilor. Ultimele le cunoaştem doar în regest, căci aceste documente ale familiei Teleki au fost distruse în timpul represiunilor ruseşti din timpul revoluţiei maghiare din 1956. Paleta documentară este lărgită de câteva acte inedite din arhiva Conventului din Lelesz. în ceea ce priveşte conturarea consecinţelor răscoalei am utilizat documente editate, precum şi inedite din diverse fonduri arhivistice din România şi Ungaria.

Răscoala din 1492 reprezintă un moment de cotitură în istoria nobilimii româneşti din Maramureş şi considerăm că evenimentul în sine, cauzele, precum şi consecinţele lui, implică o discuţie aprofundată pe care o propunem în studiul de faţă.

Istoria Maramureşului medieval se identifică prin două caracteristici esenţiale: comuniunea celor trei etnii: română, maghiară şi ucraineană (ruteană), iar pe de altă parte, prin preponderenţa nobilimii româneşti. în secolul al XV-lea satele din sudul Tisei, precum şi o mare parte din cele din nord, erau locuite de populaţie românească. Maghiarii s-au aşezat în special în cele cinci târguri de coroană situate de-a lungul Tisei, precum şi în unele sate întemeiate în jurul opidelor respective. Rutenii au fost colonizaţi ca iobagi pe domenii feudale situate de obicei pe văile înalte ale afluenţilor Tisei, începând în secolul al XIV-lea un

5 ibidem, p. 101.

6 D. Prodan, Iobăgia in Transilvania in sec. al XVI-lea, II, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1968, p. 765.

7 Iványi Béla, Bărtfa szent király város levéltára 1319-1526, I k., Budapest, 1910, nr. 3043, 3049 şi 3054, p. 447-449.

8 idem, A romai szent birodalmi széki gróf Teleki csatád Gyömröi levéltára, Szegedin, 1937.

186