Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Adrian Andrei Rusu: Nobilimea Românească şi biserica în secolul al XV-lea
Ciula. După ce s-a desprins din marea familie a cnezilor de Densuş, pe parcursul primei jumătăţi a secolului al XV-lea, ramurile ei au intrat întrun oarecare anonimat. Printre membrii ei, Vladul de Ciula a deţinut doar modeste rosturi de om de mărturie. Abia, după urcarea pe tron a regelui Matia, fiii lui Vladul răsar dintr-o dată în posturi administrative şi militare de excepţie. In suita celor opt fraţi, figură aparte va face Filip More, ajuns în final până la înalta treaptă de episcop de Pécs (1520-1526)". Cariera sa eclesiastică i-a fost pornită şi susţinută numai prin decizia familiei. Alături de el, un alt român din Ciula, pe nume Ştefan, fiul al unui Torna, era înregistrat ca student la Universitatea catolică a Cracoviei, în anul 144511 12. La sfârşit de veac (1492-1494), loan, poate chiar fratele mai mic al lui Filip, episcopul de Pécs, era şi el student la Cracovia13. Probabil tot el este acela care a ajuns, între 1484-1492, canonic de Alba Regală14 în faţa acestor opţiuni catolice neechivoce, ale familiei More-Ficior din Ciula, s-ar putea obiecta faptul că ar putea fi rezultate dintr-o ambiţie socio-politică disproporţionată faţă de media comună a aspiraţiilor nobilimii haţegane. Gravitatea acestei metamorfoze religioase se atenuează în măsura în care o raportăm la contextul în care nu mai reprezenta o excepţie singulară, ci facea parte dintr-o decizie de grup. La mijlocul secolului al XV-lea, o partea a nobililor români din Ostrov s-au mutat în comitatul Cluj, la Şardu, unde au întemeiat o familie care şi-a spus Haczaki. A treia generaţie a acestei familii îl va da pe cunoscutul umanist Martin Haczaki, cu studii la Viena şi Cracovia, ajuns canonic şi episcop sufragan de Oradea, în prima jumătate a secolului al XVI-lea15. Alt caz a fost acela al Sărăcineştilor din Sălaşu de Sus. Pisania bisericii lor, amintea, în slavonă, meritele de ctitori ale mai multor membri ai familiei. Numele femeilor este foarte interesant. Există o Mărghitâ, care are parcă un nume tradus din maghiarul Margit (=Margareta), există apoi o Dorea, care, în documentele latine nu este 11 I. Drăgan. Diplomatul şi umanistul de origine română Filip More de Ciula <1470?- 1526), în Apulum, XXI. 1983, p.183-189. 13 Tónk S., Eredélyiek egyetemjárása a középkorban. Bucureşti. 1979, p.330. nr.2214. 13 Ibidem, p.266, nr. 1127. 14 A budai, fehérvári, győri és pozsonyi káptalan archontológiája. 1458-1526. Budapest, 1987, p.84, nr.76. 15 Jakó Zs., Philobiblon transilvan. Bucure]ti, 1977, p.65 şi urm. 137
