Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Adrian Andrei Rusu: Nobilimea Românească şi biserica în secolul al XV-lea

Domnia regelui Sigismund de Luxenburg (1384-1437) a adus importante noutăţi în privinţa atitudinilor oficiale faţă de ortodocşii din cuprinsul regatului. Mutaţia s-a produs sub impactul pericolului turcesc. Puterile catolice au fost silite să admită că, dacă confruntarea cu ortodocşii continua, frontul creştin ar fi avut de suferit în lupta cu turcii păgâni. Pe acest temei s-a ajuns la un acord cu Bizanţul muribund, acord care a luat forma rezoluţiilor Conciliului de la Ferrara-Florenţa (1438- 1439). Unirea proclamată la Florenţa a avut un larg ecou în toată creştinătatea. Indiferent de atitudinile ortodoxe, ulterioare unirii religioase proclamate, autorităţile catolice au trecut efectiv la transpunerea ei în practică. în regate ca Polonia şi Ungaria, unde coabitau cele două religii creştine, problemele concrete urmau să fie rezolvate de către episcopate şi autorităţile laice locale. Iluzia unităţii a durat până către deceniul nouă al secolului al XV-lea, spulberându-se atunci prin recunoaşterea de hire şi de facto a realităţilor contrare. Problema consecinţelor Conciliului de la Florenţa în regatul Ungariei, este o realitate care nu şi-a găsit încă istoricii.

Reacţia românească la conjunctura de politică religioasă creată după Florenţa, nu a fost nici pe departe una de totală recunoaştere şi întâmpinare. Spre deosebire de Zarand, unde înainte de 1439, feudalii români adoptaseră, în pictura bisericească, sfinţii regi ai Ungariei, şi recunoaşteau o dublă autoritate eclesiastică, ortodoxă şi catolică7, în Haţeg lucrurile au evoluat cu o întârziere de câteva decenii. Feudalii români, cnezi care abia începeau să-şi spună nobili, au înţeles mai întâi să împlinească cadrele bisericeşti tradiţionale, care fuseseră preliminate cu vreo două veacuri în urmă. Fenomenul a atins apogeul tocmai în preajma lui 1450. Mulţimea de biserici care au fost construite, refăcute ori repictate, dovedeşte doar libertatea iniţiativelor ctitoriceşti, pe nişte coordonate care nu au nimic nou în arta parietală românească, - este adevărat, fără exemple haţegane, - Ecaterina Cincheza-Buculei sugerează identificarea unor forme de sincretim religios, heterodox, alături de mesaje subtile de autoapărare8. Observaţia este confirmată de Christine

7 Vezi cazul mesajelor transmise de biserica de la Ribiţa, Adrian A.Rusu, Biserica românească de la Ribiţa, în Rev. Mon., LX, nr. 1, 1991, p.7-8.

8 Implicaţii sociale şi politice în iconografia picturii medievale româneşti din Transilvania secolelor XIV-XV. Sfinţii militari, în SCIA, XXVIII, 1981, p.24-30.

134