Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ioan Drăgan: Cnezi şi nobili români în vremea Corvineştilor
devine o simplă slujbă sau dregătorie {honor, officiolatus), oricând retractabilă de către stăpânul feudal, în acest caz, al pământului cedat în folosinţa unor "oaspeţi", regele însuşi. La fel s-a întâmplat cu cnezii satelor căzute sub stăpânire privată, care decad la rangul de juzi de sat, mai degrabă o funcţie care va ajunge la discreţia stăpânului de pământ, care confirmă sau numeşte cnezul sau judele. Nobilii din Lupşa n-au decăzut însă din statutul nobiliar prin această deposedare, întrucât deţineau şi alte posesiuni obţinute prin donaţii şi căsătorii, ba chiar se pare că au stăpânit în continuare posesiunile strămoşeşti, în pofida încercărilor orăşenilor din Baia de Arieş de a se înstăpâni pe cale juridică şi chiar prin violenţă42 43. Cazurile şi situaţiile prezentate mai sus constituie regula în ţinuturile cu feudalitate românească. Excepţiile sunt şi ele semnificative. Nobilii Cândea din Râu de Mori, aflaţi şi ei la Praga în noiembrie 1453, obţineau la distanţă de o săptămână de vecinii lor haţegani un act de confirmare a posesiunilor lor, de o formă cu totul aparte. Dacă ceilalţi români susţineau, conform formularului, că s-au aflat în stăpânirea netulburată a moşiilor în cauză "de mult timp la fel cu ceilalţi nobili (adevăraţi) şi că stăruie şi acum", loan Cândreş de Râu de Mori afirma răspicat "că înaintaşii săi s-au aflat în stăpânirea lor (a moşiilor familiei - n.n.) netulburată după rânduiala legiuită a nobilităţii şi că el stăruie şi acum" (in quarum pacifico dominio prefatus... progenitores suos, legitimo nobilitatis rite perstitisse seque persistere asserit)4'. Pentru acesta dania, de fapt, confirmarea stăpânirii, era însoţită de "dreptul regal deplin" (totum et omne ius nostrum regiuni, si quod in eisdem haberemus), pentru ceilalţi era grevată de "acele condiţii, sarcini şi rânduieli, sub care se obişnuia de către înaintaşii noştri regi ai Ungariei să se dăruiască posesiuni şi sate în districtele româneşti" (sub eisdem conditionibus, servitutibus et consuetudinibus quibus per predecessores nostros reges Hungarie in districtibus Volachalibus possessiones et ville donări consueverunt). Mai mult, formulami conţine şi clauza conform căreia dania nu trebuie să ţină de vreo cetate regală sau de vreo dregătorie din Transilvania (ad aliquod castrum nostrum regale vel ad aliquem officiolatum illarum partium Transsilvanarum non pertineant), care 43 A se vedea, Zsigmond Jakó, A kohzsmonostorí konvent jegyzőkönyvei, I-II, Budapest. 1990. passim 43 Ibidem, 176, actul din 22 noiembrie 1453, Praga. 124
