Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
apropiaţi de ţărănime şi mai curaţi din punct de vedere naţional. Rezultatul a fost acela că toate marile sinteze de istorie românească se opresc prudente în momentul înnobilării cnezilor, socotindu-i pe nobilii români, mai mult ori mai puţin explicit, pierduţi pentru istoria noastră; unii, conştienţi totuşi de o realitate evidentă, au ignorat pur şi simplu această schimbare importantă de statut juridic, considerându-i cnezi multe decenii după aceea, vorbind chiar de o "înflorire" a acestei instituţii. Pe aceeaşi linie de conduită, spre deosebire de secolele XIIIXVI, pentru care cnezii şi voievozii "au salvat" cumva din punct de vedere istoriografie nobilimea românească, pentru secolele următoare XVII-XIX, până la dispariţia sa în veacul trecut, această categorie socială a suscitat foarte puţine cercetări în care să fie subiect exclusiv; de regulă, istoria ei se regăseşte în marile monografii de istorie a ţărănimii şi a luptei naţionale, în lucrări de istorie locală, genealogii sau istorie militară. Ca fenomen de interferenţă, ca de altfel cea mai mare parte a subiectelor de istorie transilvană, problematica nobilimii româneşti a stat permanent şi în atenţia istoriografiei maghiare, dar examinarea acesteia din perspectiva subiectului nostru necesită o cercetare specială. Totuşi, trebuie să subliniem aici meritul acesteia în publicarea unei părţi considerabile a izvoarelor care reflectă viaţa nobilimii române. Din punct de vedere interpretativ, naţionalismul istoriografie s-a manifestat din plin şi aici asupra acestui fragment social. în lucrările maghiare domină optica naţiunii politice, medievale şi modeme, tinzând să absolutizeze statutul juridic şi nivelând în mod forţat particularismele. Ca fenomen marginal şi minoritar în cadrul nobilimii din Ungaria şi Transilvania, nobilimea românească a avut parte şi în istoriografia maghiară de un interes secundar. Minimalizată, dacă nu pur şi simplu ignorată de către adepţii poziţiilor extreme, luată în considerare dar ca formă particulară, locală a nobilimii maghiare, ea a fost mai unitar apreciată de către această istoriografie, ca parte indiscutabilă a nobilimii maghiare unice, recunoscându-i-se cel mult originea românească. în mod paradoxal, poziţiile extreme ale celor două istoriografii, română şi maghiară, se întâlnesc în punctul de origine al nobilimii româneşti; momentul obţinerii actului de nobilitate. Teza lui Bogdan, conform căreia în acel moment cnezii încetează de a fi români, coincide perfect cu teza maghiară conform căreia ei devin maghiari în momentul acceptării în "naţiunea nobiliară"! 5. Incursiune istoriografică. Excursul istoriografie care urmează nu se vrea o trecere în revistă clasică a istoriografiei problemei, cât o examinare a evoluţiei imaginii nobilimii româneşti din Transilvania în conştiinţa publică românească exprimată de către istorici. Un asemenea demers nu poate fi decât selectiv şi, într-o măsură, incomplet, ilustrând 12
