Iercoşan, Neţa: Cultura Tiszapolgár în vestul Romaniei (Satu Mare, 2002)

II. Catalogul descoperirilor

41 13. CEHEI (oraşul Şimleu Silvaniei, Sj) Misig Punctul Misig reprezintă o zonă mai ridicată, pe malul drept al Crasnei, la sud-vest de localitate, fiind înconjurat de mlaştini. E. Lakó a efectuat aici, în 1987, o săpătură de salvare44 iar I. Bejinariu a pus în circuitul ştiinţific material arheologic descoperit cu această ocazie, material care datează din mai multe epoci45. Intre materialele publicate se remarcă câteva fragmente care au mâl în compoziţia pastei, sunt angobate şi prezintă proeminenţe-cioc perforate precum şi un vas de dimensiuni mari (aproape 30 cm înălţime) cu picior înalt cu peforaţii rotunde46. Cu toate că materialul din săpătură nu este publicat stratigrafie sau pe complexe, ceramica eneolitică indică, fără dubiu, prezenţa unei locuiri Tiszapolgâr în punctul Misig. Pe baza compoziţiei ceramicii, a formelor şi a decorului, aşezarea se datează în faza timpurie A. Colecţia Muzeului Judeţean de Artă, Zalău, inv. CC, 1933-1986/87. 14. CIUMEŞTI (corn. Sanislău, SM) Silozuri In anii 1961-1962, pe o dună de nisip, la vest de localitate, cu prilejul săpării unor gropi mari pentru silozuri, a fost descoperită o necropolă eneolitică. O parte din materialele descoperite au ajuns în colecţia I. Kovács47, altele în posesia unor localnici, ulterior fiind achiziţionate de Muzeul din Baia Mare48. In total au fost recuperate 19 vase întregi şi întregibile şi două dălţi de cupru. Deşi lipsesc observaţiile cu privire la condiţiile concrete de descoperire, numărul de vase întregi sau întregibile, factura ceramicii şi obiectele de cupru ne îndreptăţesc să presupunem existenţa unor morminte sau necropole deranjate. Numărul exact al mormintelor deranjate 44 E. Lakó, V. Rad, ActaMP, XII, 1988, pp. 85-89. 45 I. Bejinariu, E. Lakó, ActaMP, XX, 1996, pp. 11-33. Tot de la Cehei provine şi un topor de cupru, cu braţul muchiei rupt din vechime şi folosit ca ciocan; descoperire întâmplătoare, 1996, informaţii I. Bejenariu. 46 Ibidem, pl. II/1-3. 47 Vezi nota 10, supra. 48 C. Kacsó, Satu Mare StCom, 1,1969, pp. 49-55.

Next

/
Oldalképek
Tartalom