Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

I. Cadrul antropogeografic al zonei studiate. Date generale şi orientative

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă

o singură comunitate oşenească”13. Localităţile Turţ, Batarci, Gherţa Mare, Gherţa Mică, Tarna Mare sunt considerate a fi „ugocene.” „Cetate naturală ce adăposteşte o remarcabilă unitate antropogeografică”14 atestată încă din epoca neolitică este cunoscută datorită arhitecturi tradiţionale, portului popular, artei tradiţionale - ceramica de Vama, a muzicii, strigăturilor şi dansului oşeneşti.

Casa oşenească este adevărată operă arhitectonică alături de toate elementele gospodăriei tradiţionale - oborocul, poiata, şura, coteţele, uscătorul de fructe, fântâna, vraniţa etc. Portul oşenesc se distinge prin originalitate, colorit şi ornamentaţie. Folclorul oşenesc abundă de ţâpurituri, strigături satirice, de dragoste, de veselie care se cântă în special cu ocazia unor evenimente deosebite: nunţi, danţuri, şezători, sâmbre, lăutul torturilor şi alte sărbători. Nicolae Dunăre consideră că manifestările artistice tradiţionale şi contemporane „ale acestei entităţi româneşti nord-vestice constitue un tip de răspuns etnocultural şi etnoartistic ce exprimă o mare putere de încorporare creatoare”15.

Gheorghe Focşa o vedea ca fiind „una din cele mai originale „ţări” de pe teritoriul României”16. Ea este atestată deja într-un document din anul 1271 iar la începutul secolului al XIV - lea este amintită ca „districtus Owas”.

Cele şapte localităţi17 din zona Oaşului în care s-au efectuat cercetări sunt următoarele:

Negreşti - Oaş

Localitatea este atestată documentar din anul 1490 sub numele de Felshewfalw, satul aparţinând de cetatea Seini.

13 Ilieş Marin, op.cit., p. 28.

14 Nicolae Dunăre, op.cit, p. 11.

15 Ibidem, p. 13.

16 Ibidem.

17 Datele despre toate localităţile prezentate provin de la Primăriile locale.

33