Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

Concluzii

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă

schimbări se produc de-a lungul a peste 50 de ani şi cunosc mai multe etape. Ultima etapă este caracterizată de modificarea radicală a formei locuinţei tradiţionale, a modului de percepere a spaţiului de locuit şi de utilizare a noilor materiale de construcţie. Ceea ce se regretă este imaginea pitorească a arhitecturii ţărăneşti, care dispare tocmai datorită apariţiei acestor materiale, a meşterilor şi a arhitecţilor care nu simt spaţiul asemeni meşterului anonim creator al arhitecturii vernaculare, tradiţionale. Arhitecţii şi constructorii contemporani sunt motivaţi şi determinaţi de câştigurile materiale imediate. Folosirea unor materiale de import poate fi considerată, de multe ori, un semn al snobismului şi al prostului gust4.

Cea mai mare problemă, care apare datorită ritmului de construire, este densitatea mare a clădirilor ce duce la sufocarea caselor; casele noi sunt aproape lipite unele de altele, sufocându-se reciproc.

Locuinţa/locuirea a trecut prin transformări multiple de-a lungul epocilor istorice. Noi ne-am dorit să facem o prezentare evolutivă şi o consemnare a ceea ce înseamnă locuire într-o zonă multietnică (Sătmar, Maramureş) dar cu foarte multe elemente unitare, elemente cândva specifice doar unui grup etnic dar care în timp au fost preluate, asimilate de membrii comunităţilor studiate. Am extins cercetarea şi în comunităţile de români din Ucraina, datorită similitudinilor de aici şi a lipsei de informaţie specializată, şi nu în ultimul rând, datorită puternicului nucleu de românism de acolo.

Concluzia general valabilă pentru întreaga arie studiată este următorul silogism:

Arhitectura include casa;

Casa presupene locuire;

Omul este creatorul/beneficiarul arhitecturii.

4Augustin loan, op. cit., p. 60.

202