Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

V. Schimbări mentalitare cu efect în arhitectura rurală

Locuinţă, locuire şi mentalitate In zona de graniţă importat de fiecare, dar, repetăm, nu criticăm, ci consemnăm realitatea. Sigur, majoritatea celor care ajung să vadă o astfel de casă sunt tentaţi să pună etichetă „e kitsch", dar noi considerăm că e foarte greu să faci o demarcaţie între kitsch şi bun gust (fără să avem în vedere originalul). Aceasta este situaţia actuală, vrem nu vrem, acesta este satul anilor 2000. Fig. nr. 74, Interior ucrainieini de pe Valea Vaserului, Vişeu de Sus, Jud. Maramureş, 2008 în ultimele etape de evoluţie a organizării spaţiului de locuit, cu toate că dispar, sau reapar replici ale elementelor specifice arhitecturii tradiţionale, cum ar fi meştergrinda36, care după cum se ştie, are funcţii multiple: tehnice şi simbolice, pentru că spaţiul de 36 Am găsit case în care pereţii sunt placaţi cu piatră şi apare o meştergrindă aparentă, pentru decor. 195

Next

/
Oldalképek
Tartalom