Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

V. Schimbări mentalitare cu efect în arhitectura rurală

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă 3. CASA - PERCEPŢIA ACTUALĂ A SPAŢIULUI DE LOCUIT Casa a fost dintotdeauna un obiect dorit, imaginat, în interiorul căreia se derulează viaţa de zi cu zi, obiceiurile, tradiţiile celor ce o locuiesc. Poate acum mai mult ca niciodată, casa este mijloc de comunicare. Aşa cum am văzut, mutaţiile mentalitare şi modernizarea afectează arhitectura rurală, atât în latura ei pragmatică, dar mai ales în cea estetică, atât la exterior (formă, materiale), cât şi la interior (organizarea şi amenajarea spaţiului locuit): „exteriorul generează pe mai multe căi o aşteptare pentru care interiorul oferă o împlinire”30. Nevoile umane nu sunt niciodată simple, strict pragmatice. Ele sunt însoţite şi de cele estetice: casa este locul în care nevoile umane fundamentale (respiraţie, hrană, odihnă, confort, câştig al existentei, igienă etc.) şi cele pragmatice şi estetice îşi găsesc soluţia. Analizând distribuţia interioară, modul de configurare şi folosire a încăperilor, relaţiile dintre ele, aflăm tipologia de locuire şi practicile de locuire. în cazul arhitecturii tradiţionale, indiferent de apartenenţa etnică, forma casei reda exact distribuţia interioară a spaţiului, lucru care în cazul arhitecturii rurale contemporane nu se mai întâmplă. Noile modele arhitectonice au forme deosebite, care fac imposibilă analiza interiorului unei case dinafara ei. Casa tradiţională a cunoscut o organizare unitară a spaţiului interior, lucru datorat în primul rând unităţii planurilor de construcţie, în interiorul fiecărei case tradiţionale din zona studiată se regăsea acelaşi inventar. Aşezarea pieselor ce compun interiorul, se făcea 30 Steluţa Pârâu, Lumină şi culoare in amenajarea estetică a spaţiului ţărănesc tradiţional de locuit la români, Galaţi, Ed. Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, 2001, p. 7. 190

Next

/
Oldalképek
Tartalom